Conform cercetării iSense Solutions, principalul motiv pentru care românii nu sunt interesaţi de reclamele de la televizor este faptul că le consideră plictisitoare şi repetitive. În acelaşi timp, 2 din 10 români au instalate programe de Ad Block pentru publicitatea online.

În timpul pauzei publicitare, 5 din 10 români mănâncă sau fumează, ceea ce arată o axare a consumatorului pe plăceri şi pe propria persoană. De asemenea, consumatorii sunt multiscreen în timpul reclamelor de la TV, 60% utilizând în mod obişnuit smartphone-ul şi 56% laptopul sau PC-ul. Sunt preferate activităţile de relaxare – aceştia accesează social media (66% de pe smartphone şi 70% de pe laptop/PC) sau joacă diverse jocuri (46% pe smartphone, 47% pe laptop/PC).

Totodată, 7 din 10 consumatori vorbesc cu alte persoane, pe parcursul reclamelor TV, iar principalele canale digitale prin care ei comunică sunt: email-ul (64% utilizat de pe smartphone, iar 76% de pe laptop/PC) şi messenger-ul (49% – smartphone, 49% – laptop/PC), în timp ce 69% dintre aceştia vorbesc la telefon şi 50% trimit sms-uri.

Studiul arată, de asemenea, că în timpul pauzei publicitare de la televizor, consumatorii caută informaţii diverse pe smartphone (65%) sau pe laptop/PC (72%). Cele mai căutate informaţii online sunt cele referitoare la vreme (46%), reduceri/promoţii (36%), sănătate şi medicină (34%), sport (29%), bancuri/horoscop (27%), călătorii şi vacanţe (25%).

Potrivit datelor iSense Solutions, sursele de informaţie care influenţează consumatorul să cumpere un produs, indiferent de tipul produsului, sunt: propria experienţă (59%), motoarele de căutare (54%), recomandările de la prieteni/rude (50%), site-urile magazinelor online (47%), site-urile producătorilor (43%), informaţiile direct din magazin (41%) şi site-urile care evaluează diverse produse (40%).

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions, special pentru Digital Marketing Forum, pe un eşantion de 500 de respondenţi, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta între 18 şi 65 de ani, din mediul urban din România, iar culegerea datelor a fost realizată în luna februarie 2016. Rezultatele au un grad de eroare de +/-4,3%, la un nivel de încredere de 95%.

SURSA: Agerpres

Te-ar putea interesa și: