Cei mai dispuşi în acest sens sunt tinerii până în 35 de ani (68%), iar principalul motiv invocat pentru această schimbare este lipsa de motivație în cariera actuală (44%).

O treime (36%) din respondenţi consideră că nu job-ul lor nu oferă suficiente oportunități, iar un sfert dintre respondenți cred că este dificil să avanseze în cariera actuală (26%) sau sunt nemulţumiţi de ceea ce fac în prezent (24%).

Dintre cei care au în plan să-și schimbe cariera, aproape jumătate (45%) vor să facă acest pas în cel mult șase luni, 25% au ca obiectiv următoarele 6-12 luni, iar alți 26% consideră că vor reuși să-și schimbe cariera în următorii 1-3 ani.

De această dată, salariul este cel mai important criteriu în alegerea viitoarei carierei (51%), urmat de siguranța locului de muncă (39%), pasiunea pentru domeniu (37%) sau oportunitățile de dezvoltare profesională (32%).

Pe ultimele locuri în piramida răspunsurilor se află criterii precum posibilitatea de a călători (11%), cererea ridicată de forță de muncă în domeniu (9%) sau impactul în societate (9%).

„Schimbarea carierei nu e totuși o decizie tratată cu lejeritate, angajații conștientizând că un astfel de pas nu se face ușor și fără riscuri asociate. Astfel, mulți se tem sau amână să facă un pas în acest sens dintr-o serie de motive, precum lipsa siguranței financiare în perioada de start în noua carieră, lipsa de timp pentru pregătirea profesională sau căutarea unui nou job, precum și incertitudinea cu privire la perspectivele de viitor. Teama de schimbare este un alt obstacol important pentru aceștia și, surprinzător, este caracteristică mai cu seamă celor până în 35 de ani, în timp ce lipsa de încredere în alegerea viitoarei cariere este cel mai mult menționată de tinerii până în 25 de ani”, declară Bogdan Badea, Head of Sales eJobs Group.