„În Turcia, după tentativa de lovitură de stat intră în vigoare starea de urgenţă pe o perioadă de trei luni. Nu va dura mult timp și vor curge zeci de e-mailuri de la familie, prieteni și cititori. "Mă bucur că nu mai trăiesc în Istanbul", scrie o prietenă. "Bine că suntem buni în materie de securitate", s-a exprimat un cititor. Eu locuiesc de patru luni de la Viena, după trei ani de stat la Istanbul. Și, pe măsură ce vin aceste scrisori, sunt tot mai trist", scrie autorul comentariului, Hasnain Kazim.

"Inima mea sângerează. Pentru că această Turcie pe care o stiu eu ar putea fi o țară plină de culoare, iubitoare de distracție, cu diversitatea sa culturală, orașele sale frumoase, zona sa de coastă, vaste peisaje cu plantații de măslini și munți și, mai ales, cu numeroşii săi oameni buni. Ar putea fi o țară prosperă. Are oameni, are resurse, are potențial.

Am învățat că o persoană căreia îi place Turcia trebuie să fie capabilă să sufere. Situaţia din Turcia a luat o turnură dramatică nu doar de weekend-ul trecut, ci de ani de zile. Au fost protestele referitoare la parcul Gezi, din vara anului 2013, atunci când oameni din toate categoriile sociale au profestat faţă de autoritarismului lui Recep Tayyip Erdogan. Au fost arestaţi, alţii închiși, a văzut întreaga lume ceea ce s-a întâmplat.

În luna ianuarie, când locuiam la Istanbul, un atentator sinucigaș s-a detonat în mijlocul unui grup de turiști germani în piața dintre Moscheea Albastră și Hagia Sophia. Am fost șocat. La fiecare doua saptamani mergeam acolo, este un loc liniștit, frumos.

La o săptămână după plecarea mea, în luna martie, un alt terorist s-a aruncat în aer pe vestita stradă comercială din Istanbul, Istiklal Caddesi. Incidentul a avut loc la câteva sute de metri de vechiul meu apartament. Primul e-mail care mi-a parvenit atunci a fost: "Slavă Domnului că nu mai trăiești acolo!"

În iunie, posibili terorişti ISIS a comis un masacru pe aeroportul Ataturk din Istanbul. De pe niciun alt aeroport nu am plecat de multe ori sau am aterizat mai frecvent. Din nou, e-mailul: "Sunt mai liniştit că nu te mai afli în Istanbul."

Acum tentativa de lovitură de stat a eșuat și intră în vigoare o perioadă de trei luni de stare de urgență, care nu este nimic mai mult decât o oportunitate de epurare a criticilor și opozanților lui Erdogan. Până în prezent, şeful statului, care vrea să introducă o democrație prezidențială absolută, solicită un amendament constituțional. Acum, el își asumă dictatura. El promite însă că totul se va face cu respectarea normelor statului de drept și pentru a consolida democrația.

În realitate, se pare că este vorba despre acest lucru: oamenii sunt întrebaţi pe Internet despre eventuali suspecți. La prima vedere, se întelege că guvernul se îndreaptă spre toți cei care au o părere pozitive despre lovitura de stat, dar acțiunea este îndreptată în realitate împotriva tuturor criticilor lui Erdogan și a partidului său AKP. Delaţiunea este acum parte a politicii guvernului turc.

Erdogan vrea puterea – fără contraziceri, fără compromisuri

După fiecare nouă posibilitate s-a spus: Aceasta este Erdogan. Dar guvernul turc a dovedit că este mai rău decât se poate crede. Devine din ce mai restrictiv în privinţa consumului de alcool; interzicerea rujului de culoare roșie pentru stewardesele de la Turkish Airlines; separarea studenților în cămine; blocarea site-urilor de știri; interzicerea Gaypride la Istanbul; întreruperea cercetărilor pe care le fac procurorii, judecătorii și ofițerii de poliție care investighează acuzațiile de corupție împotriva membrilor guvernului; oamenii simpli care au postat ceva amuzant despre președintele au fost judecaţi pentru insultă; instigare în mod conștient la război civil în sud-est; acum concedierea a mii de oameni care nu au fost definiţi în niciun fel critici la adresa regimului.

Seria de puncte negative este atât de transparentă, atât de ieftină, atât de tristă: Erdogan vrea puterea, fără a fi contrazis, fără discursuri, fără compromisuri. El a fost ales preşedinte cu aproape 52 la sută şi acum vrea puterea totală. Democrația nu se limitează la organizarea de alegeri, ci şi la o varietate de principii, cum ar fi separarea puterilor, libertatea presei și libertatea şi independența sistemului judiciar.

Erdogan râvnește la o venerare cultică. El vrea ca oamenii să-l celebreze, înveselindu-l, să fie la picioarele lui. Atunci când fanii lui spun: "Spune numai un cuvânt și vom ucide pentru un cuvânt de-al tău, și murim şi noi!", Erdogan nu-i îndeamnă să-şi revină, ci le zâmbeste-i părintește, flatat de loialitatea lor. O astfel de societate nu este numai o problemă politică, ci și una psihologică.

În Turcia există un climat de frică. Nimeni nu îndrăznește să-l critice pe Erdogan. Mulți se gândesc la plecarea din țară. Prietenii care locuiesc în Istanbul și sunt în prezent în vacanță în Germania, şi-aau amânat întoarcerea pe termen nelimitat. Le cer prietenilor turci sfaturi în privinţa unei perspective de angajare în străinătate, cum să obțină o viză și un permis de muncă. Hotelurile, restaurantele, magazine sunt goale. Puterea un cost cât mai multe existență economică.

Poporul turc a avut o majoritate împotriva loviturii de stat militare. S-a dovedit că este vorba despre înțelegerea democraţiei. Dar acum, de această evoluţie se ocupă Erdogan și islamiștii. Strigătul de luptă "Allahu Akbar", este omniprezent, iar muezinii oferă acompaniamentul muzical. Islamismul politic din Turcia este pe cale de dezfiinţa secularismul lăsat moştenire de Ataturk. În ochii noștri este moartea democraţiei în Turcia. Sau ce a mai rămas din ea. Lumea privește. Iar eu sunt trist fiind fericit că nu trăiesc în Turcia”, spune Hasnain Kazim, autorul comentariului apărut publicaţia Der Spiegel.

Citiţi articolul original în publicaţia Der Spiegel

Te-ar putea interesa și: