44 de ţări susţin necesitatea de a riposta la utilizarea de arme chimice în Siria
Secretarul de stat american John Kerry a declarat, marţi seara, la Washington, că 44 de ţări susţin necesitatea de a riposta la utilizarea de arme chimice în Siria, relatează miercuri agenţia RIA Novosti.
”Un număr de 44 de ţări şi-au exprimat sprijinul ca urmare a deciziei noastre privind Siria”, a declarat Kerry în faţa Comisiei pentru afaceri externe a Senatului Congresului SUA.
Potrivit declaraţiilor şefului diplomaţiei americane, există ”mai multe opţiuni” pentru aceste ţări pentru a lua parte la o eventuală operaţiune militară împotriva regimului de la Damasc.
RIA Novosti aminteşte că parlamentul Marii Britanii, principalul aliat al Statelor Unite ale Americii /SUA/, s-a pronunţat împotriva participării Londrei la o intervenţie militară în Siria.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





