Dimitrie Leonida îşi alegea în anul 1908 ca temă a diplomei sale de licenţă proiectul construcţiei unui metrou în Bucureşti. Prima dată când s-a adus în discuție problema construirii metroului a fost în anii ’40, dar proiectele au fost fie socotite fanteziste, fie au fost lipsite de posibilităţi tehnice şi materiale pentru a fi aplicate.

Pentru satisfacerea cererii de transport în comun în municipiul București, încă din anul 1970 s-au prevăzut trasee majore de suprafață care să preia fluxurile de călători, însă acestea nu ofereau soluții corespunzătoare și condiții prevăzute de confort. Ca urmare, s-a impus introducerea sistemului de transport cu metroul, soluție optimă atât pentru descongestionarea traficului de suprafață, cât și pentru transportul călătorilor în condiții de confort, siguranță și rapiditate sporită. În urma studiilor preliminare efectuate în perioada 1972-1975, au început simultan proiectarea și construcția metroului.

Menit să preamărească puterea lui Ceausescu, metroul era un mijloc de transport foarte necesar Bucureştiului. Dacă în perioada 1950-1960 se considera că metroul se poate justifica numai pentru oraşele mai mari de două milioane de locuitori, după 1960, toţi specialiştii deveniseră convinşi că deja la un milion de locuitori metroul devenea indispensabil. Uneori, acest plafon este coborât chiar sub 600.000 de locuitori.

Reţeaua metroului trebuia să asigure relaţiile dintre zonele industriale, marile cartiere de locuit şi zona centrală. Studiile întreprinse au urmărit fluxurile de circulaţie pe care le generau marile zone industriale, cum ar fi: 23 August, Republica, zona Militari, zona industrială IMGB şi platforma Progresul, care grupau fiecare între 15.000 şi 50.000 de lucrători. S-au studiat, totodată, fluxul marilor cartiere de locuinţe – ansamblul Titan (200.000 locuitori), Armata Poporului (70.000 locuitori), Drumul Taberei (150.000 locuitori), precum şi fluxurile din zona centrală unde existau peste 150.000 locuri de muncă. Un lucru demn de menţionat este acela că, dintre toate metrourile existente în lume, doar cel bucureştean a fost construit în întregime fara nicio asistenţă de specialitate straină.

Vagonul de metrou era produs la întreprinderea de vagoane Arad. Iniţial, toate vagoanele de metrou aveau culoarea galben. Alte intreprinderi care au mai contribuit la realizarea metroului au fost Electroputere Craiova, Progresul Brăila şi alte uzine bucureştene, timişorene, ieşene şi sibiene. Constructorii au atins cea mai rapidă viteza de înaintare, înregistrată pe vreun şantier similar, dând în exploatare în numai opt ani prima magistrala de metrou, între Uzinele Republica şi IREMOAS, lungă de peste 25 km.

Metroul azi

Lungimea reţelei de metrou a municipiului Bucureşti se întinde, în prezent, pe 69.25 km c.d. distribuiţi pe patru linii magistrale şi 51 de staţii. Lucrările sunt în plină desfăşurare la Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon. Lungimea liniei de metrou din această zonă, care face parte din tronsonul 1, este de 6,2 km şi va deservi 200.000 de locuitori ai zonei. Secţiunea va putea rezolva preluarea fluxului de călători, pe direcţia spre centru şi va descongestiona traficul general de pe artera Bulevardul Drumul Taberei prin diminuarea numărului de vehicole de transport în comun şi în special prin renunţarea la liniile de troleibuze de pe aceste artere. Sistemul de taxare este pe bază de cartelă magnetică, introdusă în 1995. Sistemul a fost modernizat în 2000, iar din 2006 a fost introdusă și o cartelă comună Metrorex — RATB.

Te-ar putea interesa și: