Legea dării în plată a fost adoptată în prima parte a anului şi a intrat în vigoare în data de 13 mai 2016. Aceasta prevedea că orice consumator, persoană fizică, care are un credit garantat cu ipotecă cu o valoare mai mică de 250.000 echivalent euro la momentul contractării, pentru un imobil cu destinaţia de locuinţă, poate opta să predea casa băncii în schimbul ştergerii creditului rămas de plată, printr-o notificare transmisă instituţiei de credit în acest sens.

De la data primirii notificării de către bancă, se suspendă plata ratelor aferente creditului, dar şi dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali şi ipotecari.

Creditele acordate prin programul Prima Casă au fost exceptate de la această lege, deşi iniţiatorii au propus ca şi acestea să poată beneficia de darea în plată. Pe de altă parte, actul normativ se aplică şi debitorilor care au fost deja executaţi silit sau celor care se află în procedură de executare silită.

Aplicare legii a debutat, însă, anevoios, din cauza faptului că nu a cuprins prevederi referitoare la plata impozitului aferent tranzacţiei şi a taxelor notariale care, în lipsa unor menţiuni concrete, ar fi fost împovărătoare pentru debitorii ajunşi în situaţia de a nu-şi mai putea achita ratele la bancă. Ulterior, Ministerul Finanţelor Publice a decis eliminarea impozitului pentru tranzacţiile aferente procedurii de dare în plată, iar câteva luni mai târziu şi Ministerul Justiţiei a publicat ordinul privind reducerea la jumătate a taxelor notariale în astfel de cazuri.

Băncile au contestat puternic actul normativ, în special din cauza prevederii potrivit căreia Legea se aplică atât creditelor în derulare cât şi celor viitoare.

Instituţiile de credit s-au opus vehement adoptării actului normativ atât direct, prin amendamente depuse în Parlament, cât şi indirect, prin apeluri la forurile interne şi internaţionale şi prin înăsprirea condiţiilor de creditare (în special majorarea avansurilor la creditele ipotecare la niveluri de peste 30% în multe cazuri) ca măsură protest împotriva actului normativ.

Pe de altă parte, Legea a fost susţinută de grupurile şi asociaţiile de consumatori de servicii financiare din România, şi chiar de asociaţii europene de specialitate, care au susţinut că Legea privind darea în plată reprezintă calea cea dreaptă care trebuie urmată pentru a ajuta cât mai mulţi debitori aflaţi în dificultate financiară, având în vedere că, până în prezent, în România nu a existat o altă lege care să îi sprijine, iar băncile au fost reticente în a veni cu soluţii concrete la problemele acestora.

Totodată, băncile au contestat Legea la Curtea Constituţională care, în toamnă, a emis o hotărâre care a modificat substanţial modul de aplicare a actului normativ, în sensul că darea în plată nu se va mai putea produce prin simpla notificare a băncii de către client, ci va trebui decisă de un judecător în urma constatării impreviziunii.

'Impreviziunea înseamnă că atunci când am încheiat noi un contract, am avut în vedere o anumită situaţie. Dar, între timp, s-a schimbat foarte mult situaţia şi contractul devine deosebit de oneros pentru una dintre părţi. Şi atunci te poţi duce în faţa instanţei şi judecătorul să echilibreze contractul sau să îl înceteze. Acestea sunt remediile de drept comun', a explicat avocatul Stan Tîrnoveanu, la momentul respectiv.

O altă lege puternic contestată de bănci este cea referitoare la conversia creditelor din franci elveţieni în lei la cursul din momentul contractării împrumutului, care ar da posibilitatea celor vizaţi să îşi convertească împrumutul la un curs de aproximativ 1,8 – 2 lei/franc (curs valabil în perioada 2006 – 2008), la jumătate faţă de cotaţia actuală, de peste 4 lei/franc.

Legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor pe 18 octombrie, însă nu a apucat să intre în vigoare pentru că Executivul, de data aceasta, a contestat-o la Curtea Constituţională, iar aceasta din urmă a amânat emiterea unei decizii până în data de 18 ianuarie 2017.

Potrivit actului normativ, creditele în franci elveţieni se convertesc în lei la cursul de la data încheierii contractului de credit, însă costurile noului credit, rezultat în urma conversiei, vor fi negociate cu consumatorul, 'respectându-se principiul bunei credinţe şi diligenţele profesionale, astfel încât obligaţiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator'.

Aceasta a fost o variantă de compromis, având în vedere că iniţial se propunea ca dobânda să fie similară cu cea valabilă pentru franci, pentru a se renunţa la criteriile de departajare solicitate de bănci, şi anume o limită de sumă şi un anumit grad de îndatorare.

Autorităţile române au promis o lege privind conversia creditelor din franci în lei după data de 15 ianuarie 2015, când cursul francului în raport cu leul a explodat ca urmare a deciziei Băncii Naţionale a Elveţiei de a renunţa la pragul de apreciere al francului în raport cu euro, de 1,2 franci/euro, instituit în perioada de criză.

Un alt act normativ cu impact în piaţa bancară este Ordonanţa 52/2016, care transpune în legislaţia românească Directiva 17 privind creditul ipotecar acordat persoanelor fizice, care a intrat în vigoare în data de 30 septembrie, la jumătate de an de la termenul dat de Comisia Europeană statelor membre pentru implementarea Directivei. Ordonanţa presupune, printre altele, standardizarea documentelor care conţin informaţii cu privire la ofertele băncilor, astfel încât acestea să poată fi comparate mai uşor de către clienţi.

În acelaşi timp, băncile sunt obligate, conform noii Ordonanţe, să informeze clienţii cu privire la variaţiile de curs valutar şi de dobânzi.

Totodată, actul normativ prevede limitarea dobânzilor penalizatoare în caz de restanţă, eliminarea dobânzii penalizatoare de la momentul începerii executării silite şi eliminarea comisionului de rambursare anticipată, inclusiv pentru creditele cu dobândă fixă. Până acum, pentru creditele cu dobândă fixă, banca putea percepe un comision de 1% din suma rămasă de plată (sau 0,5% pentru rambursarea în ultimul an de derulare). Pentru creditele cu dobândă variabilă, comisionul de rambursare anticipată a fost eliminat odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei 50/2010.

În ceea ce priveşte măsurile pre-contractuale, acestea prevăd standardizarea ofertelor de credite garantate, astfel încât clienţii să beneficieze de oferte transparente şi complete, având posibilitatea de a le compara şi a o selecta pe cea mai bună dintre acestea. Totodată, potrivit noilor reglementări, evaluarea imobilului se va realiza de către evaluatori membri ANEVAR, dar nu va fi obligatoriu ca aceştia să fie agreaţi de bancă, ci clientul poate opta pentru un evaluator independent.

În plus, actul normativ prevede măsuri de protecţie pentru clienţii care ajung în situaţia de executare silită, dar şi condiţii mai restrictive pentru bănci în cazul cesionării creanţelor.

La rândul lor, recuperatorii de creanţe nu vor mai avea voie să hărţuiască debitorii, fiind stabilite condiţii stricte în care aceştia pot contacta datornicii.

În paralel cu implementarea Directivei 17, Banca Naţională a României a elaborat şi publicat (în septembrie 2016) un nou regulament, care modifica Regulamentul 17/2012, care obligă băncile ca, până la finalul acestui an să schimbe sistemul de verificare a clienţilor care solicită credite, urmând să evalueze mai riguros bonitatea acestora.

Astfel, creditorii sunt obligaţi să ţină cont în principal de veniturile potenţialilor debitori şi să nu se bazeze doar pe valoarea garanţiei creditului acordat.

Pe de altă parte, veniturile eligibile vor fi evaluate mai riguros, în sensul că, dacă până acum băncile calculau cheltuieli de subzistenţă la un nivel de 250-300 de lei/lună pentru fiecare membru al familiei, noile reguli le obligă să fundamenteze un nivel rezonabil al acestora.

Pe de altă parte, la capitolul cheltuieli, dacă până acum băncile erau obligate să scadă din venituri doar ratele pentru alte credite, acum vor trebui să ia în calcul şi banii cheltuiţi cu taxele, impozitele şi asigurările care cad în sarcina solicitantului de credit.

În plus, noul regulament obligă băncile să păstreze documentele de evaluare a bonităţii clienţilor pe toată durata de existenţă şi o evidenţă cu istoricul veniturilor şi cu măsurile întreprinse pentru verificarea acestora pentru fiecare client, pe care să le prezinte Băncii Naţionale la cerere, astfel încât aceasta să poată verifica în ce condiţii au acordat băncile fiecare credit în parte.

Pentru a descuraja creditarea iresponsabilă, regulamentul prevede că personalul responsabil cu evaluarea capacităţii de rambursare a clienţilor trebuie remunerat într-o manieră care asigură o administrare sănătoasă şi eficace a riscurilor. Cu alte cuvinte, aceştia nu trebuie plătiţi în funcţie de numărul şi ponderea creditelor acordate. AGERPRES

Te-ar putea interesa și: