Astfel, 63% consideră că oportunităţile lor sunt pozitive. Cu toate acestea, nivelul de încredere în aceaste oportunităţi a scăzut uşor în ultimii ani, de la valoarea de 71% în 2009 la 67%  în 2011. 
Studenţii români şi-au evaluat pozitiv propria competitivitate în context internaţional, tendinţa fiind pozitivă: 59% evaluându-se în prezent ca fiind competitivi, în creştere de la 47% în 2011.
În plus, studenţii de sex masculin au o mai mare încredere în avantajul competitiv personal – 61% îl percep pozitiv, comparativ cu doar 50% dintre studente care au o astfel de percepţie.
Când vine vorba de selectarea unui angajator, venitul, posibilele beneficii, oportunităţile de promovare şi contractele pe perioadă nedeterminată ocupă un loc extrem de important în preferinţele tinerilor.
„Studenţii consideră securitatea financiară şi asigurările sociale, formarea şi calificările, precum şi profesia şi munca depusă ca elemente centrale ale vieţii la începutul carierei.", a declarat .Elke Strathmann, membră a Consiliului Executiv al Continental şi director de resurse umane. În fiecare an, alţi 600 de tineri încep un program de tip lucru-studiu („work-study”) care conduce în cele din urmă la un stagiu sau o diplomă de licenţă în cadrul Continental.

Un loc de muncă în străinătate este atractiv pentru studenţi în cazul în care asigură un salariu peste medie (45%) şi un standard de viaţă mai bun (36%). Europa Occidentală (70%) şi S.U.A. %) reprezintă destinaţiile preferate ale tinerilor pentru un loc de muncă în străinătate, în timp ce regiunile în curs de dezvoltare din Asia şi America de Sud atrag mai puţini studenţi interesaţi (28%, America de Sud şi China, 27%).
Pentru sondajul reprezentativ, Institutul de Ştiinţe Sociale Aplicate, Infas, a chestionat 1000 de studenţi. 


Te-ar putea interesa și: