În data de 07 august 2013, inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal Otopeni Călători împreună cu echipele mobile din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, ca urmare a analizei de risc, au selectat pentru controlul vamal un  colet care avea declarat ca fel de marfă etichete. Coletul a fost prezentat în vamă printr-o firmă de curierat, fiind expediat din Hong Kong pentru o persoană fizică cu domicilul în Bucureşti.

            La controlul fizic efectuat asupra coletului respectiv inspectorii vamali au constatat că acesta conţine  embleme din material textil inscripţionate cu Federaţia Română de Fotbal (1500 buc.), Internationale Milano (1 020 buc.) şi Real Madrid (1 000 buc), aceste articole fiind susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor respective.

            Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

 

            În perioada 01.04-31.07.2013 inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal Otopeni au reţinut 11 055 produse susceptibile de a fi contrafăcute (telefoane mobile şi accesorii, încălţăminte, îmbrăcăminte, ochelari, chei/carcase şi rechizite şcolare) pentru care titularii drepturilor de proprietate contactaţi de către autoritatea vamală au confirmat faptul că sunt contrafăcute. Valoarea de piaţă a acestor bunuri este de  aproximativ     380 000 lei.