De fapt, roboții pot deveni colaboratorii noștri esențiali, eliberându-ne de muncile anoste și mecanice. Rodney Brooks arată cât de valoroși vor fi când numărul adulților apți de muncă va scădea, iar al pensionarilor va crește. Ni-l prezintă pe Baxter, robotul cu ochi mișcători și cu brațe sensibile la atingere, care ar putea să muncească alături de o populație tot mai bătrână și să ajute și la treburile casnice.

<iframe src="http://embed.ted.com/talks/lang/ro/rodney_brooks_why_we_will_rely_on_robots.html" width="640" height="360" frameborder="0" scrolling="no" webkitAllowFullScreen mozallowfullscreen allowFullScreen></iframe>
Arthur C. Clarke, un renumit scriitor de science-fiction din anii ʼ50, a spus: „Supraestimăm tehnologia pe termen scurt și o subestimăm pe termen lung”. Supraestimând tehnologia pe termen scurt, ne temem că vom pierde locuri de muncă prin folosirea inteligenței artificiale și a roboților. Eu mă tem însă că nu vom putea dezvoltatehnologia necesară pe termen lung. Demografia ne va lăsa cuo mulțime de posturi vacante, iar societatea noastră va trebui să se bazezepe umerii de oțel ai roboților în viitor. Așadar mă tem că nu vom avea destui roboți.

Teama de a pierde locuri de muncăîn favoarea tehnologiei e veche. Prin 1957 era un film cuSpencer Tracy și Katharine Hepburn. Știți cum s-a terminat. Spencer Tracy a adus un computer,un mainframe din 1957, pentru a-i ajuta pe bibliotecari. Bibliotecarii din firmă primeauîntrebări de la directori, de exemplu: „Cum se numesc renii lui Moș Crăciun?”, și căutau răspunsul. Computerul mainframe urma să-i ajute în munca asta.

Sigur, un computer mainframe din 1957nu prea era de mare ajutor. Bibliotecarii se temeaucă meseria lor avea să dispară. Dar de fapt nu asta s-a întâmplat. Numărul locurilor de muncă pentru bibliotecaria crescut multă vreme după 1957. Abia după apariția internetului, după apariția motoarelor de căutare, a scăzut nevoia de bibliotecari. Cred că în 1957 lumeaa subestimat total câtă tehnologie urma să avem cu toții astăzi, în mână și în buzunar. Putem întreba „Cum se numesc renii luiMoș Crăciun?” și ni se răspunde imediat sau orice vrem să întrebăm.

Iar salariile bibliotecarilor au crescut mai repede decât salariile pentru alte meseriidin Statele Unite în aceeași perioadă, deoarece bibliotecarii erau partenerii computerelor. Computerele au devenit unelte, iar ei aveaumai multe unelte pe care le puteau folosi, devenind mai eficienți.

Același lucru s-a întâmplat și în birouri. Înainte oamenii foloseau foi de calcul. Foile de calcul erau foi de hârtie, calculate de mână. Apoi s-a întâmplat un lucru interesant. După revoluția computerelor din 1980, programele de foi de calculau fost ajustate pentru funcționari, nu pentru a-i înlocui, ci le-a respectat funcționarilorcapacitatea de a fi programatori. Funcționarii au devenit programatori de foi de calcul. Li s-au sporit capacitățile. Nu mai aveau de făcut calcule anoste, ci puteau face mult mai mult.

Astăzi începem să vedem roboți în viața noastră. Aici în stânga e PackBot de la iRobot. Când militarii aveau de a facecu bombe artizanale în Irak și Afganistan, în loc să-și pună costum de protecțieși să le împungă cu bățul, așa cum făceau până în 2002, acum trimit robotul. Robotul preia așadar munca periculoasă.

În dreapta sunt niște roboți TUGde la Aethon din Pittsburgh, folosiți în sute de spitale din SUA. Ei duc cearșafurile murdare la spălătorie, duc vasele murdare la bucătărie și aduc medicamentele de la farmacie. Asistentele și ajutoarele lor sunt eliberate de munca anostă de a căra lucruri încoace și încolo și au mai mult timp pentru pacienți.

De fapt roboții au devenit omniprezențiîn viața noastră în multe feluri. În schimb oamenii se tem puțin de roboții din fabrici, pentru că e periculos să stai în preajma lor. Ca să-i programezi trebuie să înțelegivectorii hexadimensionali și cuaternionii. Oamenii obișnuiți nu pot interacționa cu ei. Cred că e o tehnologie aflată pe o direcție greșită, deoarece a exclus muncitorul din tehnologie. Cred că e important să căutăm tehnologii cu care pot interacționa muncitorii obișnuiți.

Vreau să vă povestesc astăzi despre Baxter,despre care am mai vorbit. Baxter e dintr-o primă serie de roboți cu care oamenii obișnuițipot interacționa în mediul industrial. Iată-l pe Baxter. El e Chris Harbert de la Rethink Robotics. Aici avem o bandă rulantă. Și dacă iluminarea nu e prea… Da, iată, a luat obiectul de pe banda rulantă. Îl va aduce aici și îl va pune jos. Apoi se va întoarce să ia încă un obiect.

Partea interesantă e că Baxter areelemente de simț al realității. Dar ce-i cu ochii? Ochii se văd pe ecran. Ochii arată unde urmează să se miște robotul. O persoană care interacționează cu el înțelege încotro se îndreaptăși nu o surprind mișcările lui. Acum Chris i-a luat obiectul din mână, iar Baxter n-a mai încercat să așeze obiectul. A înțeles că trebui să se ducă să ia altul. Are un simț minim al realității, se duce și ia obiecte.

Se poate interacționa în siguranță cu Baxter. Cu un robot industrial actual nu merge să faci asta, dar cu Baxter nu te doare. El simte forța, înțelege că Chris e acolo și nu-l împinge, nu-l lovește.

Cel mai interesant lucru la Baxtercred că e interfața cu utilizatorul. Chris îi va apuca acum celălalt braț. Atunci robotul intră într-un mod cu forță nulăși compensare a gravitației, iar pe ecran apare o diagramă. Vedeți niște iconițe în stânga ecranuluiprivitoare la brațul lui drept. Chris îi va pune un obiect în mână și-l va aduce aici, va apăsa pe un buton și îi va da drumul. Și robotul înțelege: „A, deci vrea să pun lucruri jos.” Apare o iconiță acolo. Chris vine aici și-i strânge degetele, iar robotul înțelege: „A, vrei să apuc un obiect.” Atunci apare iconița verde acolo. Apoi Chris va trasa o zonădin care trebuie robotul să ia obiectul. Îl mișcă prin zonă, iar robotul înțelegecă aceea a fost o căutare într-o zonă. Nu a fost nevoie de o selecție într-un meniu. Acum Chris va antrena robotulla aspectul vizual al obiectului, în timp ce noi vorbim mai departe.

În continuare vreau să vă spun cum e în fabrici. Zilnic livrăm roboți ca aceștia fabricilor din țară. Ea e Mildred. Mildred lucrează într-o fabrică în Connecticut. Lucrează pe linia de producție de peste 20 de ani. La o oră după ce a văzut primul ei robot industrial, deja îl programase să facădiverse operații în fabrică. Și-a dat seama că-i plac mult roboții. Robotul face operații simple și repetitivepe care înainte trebuia să le facă ea. Acum i le dă robotului să le facă.

Când ne-am dus prima datăsă vorbim cu oamenii în fabrici despre cum să facem ca roboțiisă interacționeze mai bine cu ei, una din întrebările pe care le puneam era: „Vreți ca și copiii voștrisă muncească într-o fabrică?” Răspunsul era mereu:„Nu, vreau ca ei să aibă un serviciu mai bun.”

Prin urmare, Mildred e o muncitoare tipică pentru fabricile de azi din Statele Unite. Sunt mai bătrâni și îmbătrânesc tot mai mult. Puțini sunt tinerii care vin să lucreze în fabrică. Pe măsură ce operațiile lor devin mai grele trebuie să le dăm unelte cu care se poată colabora ca ei să poată contribui la rezolvare încât să continue să muncească,iar Statele Unite să producă în continuare.

Viziunea noastră e că Mildred,care e muncitor de linie, devine Mildred, instructorul de roboți. Ea evoluează, cum au evoluat funcționarii din anii 1980. Nu le dăm unelte care necesităani și ani de studiu pentru a le putea folosi, ci unelte cu care pot învățasă lucreze în doar câteva minute.

Există două mari forțeatât voliționale cât și inevitabile: schimbarea climei și demografia. Demografia va schimba mult lumea. Aceasta e proporția populației adultecu vârste încadrabile în muncă. A scăzut puțin în ultimii 40 de ani. Dar în următorii 40 de anise va schimba dramatic, chiar și în China. Procentul adulților cu vârsteîncadrabile scade considerabil. Privind invers, procentajul celor peste vârstade pensionare crește foarte repede, pe măsură ce generația exploziei de natalitatese apropie de vârsta de pensionare. Asta înseamnă că mai multe persoanecu mai puține asigurări sociale vor concura pentru servicii.

Mai mult, pe măsură ce îmbătrânimdevenim mai fragili și nu mai putem face tot ce puteam înainte. Dacă ne uităm la statistici cu vârsta îngrijitorilor vedem că îngrijitorii sunt tot mai bătrâni. Asta se întâmplă statistic sub ochii noștri. Pe măsură ce crește numărul de oamenipeste vârsta de pensionare, vor fi tot mai puțini oameni care să aibă grijă de ei.

Cred că vom avea nevoie de roboți care să ne ajute. Nu mă refer la roboți ca însoțitori, ci roboți care să facă lucruripe care în mod normal le facem singuri, dar care devin tot mai grele cu vârsta: căratul cumpărăturilor din mașină,pe scări, până în bucătărie, sau chiar, când suntem foarte bătrâni, condusul mașinii ca să vizităm prieteni. Consider că robotica le dă oamenilor șansade a rămâne demni pe măsură ce îmbătrânesc, oferindu-le control asupra soluției robotice. Nu sunt nevoiți să depindă de ajutorulunor oameni tot mai puțini.

Așadar, cred că vom petrece mai mult timp cu roboți ca Baxter, vom lucra cu ei în viața de zi cu zi. Și vom… Da, Baxter, e bine. Și vom ajunge în următorii 40 de anisă ne bizuim cu toții pe roboți în viața de zi cu zi.