Procesul extraordinar de reglementare a veniturilor, aprobat de executivul spaniol anul trecut, a permis deja strângerea a 1,2 miliarde de euro – jumătate din suma estimată iniţial. Chiar şi aşa, Ministerul spaniol al Finanţelor a indicat faptul că sumele nou declarate se ridicau la 40 de miliarde de euro.

În acelaşi plan de reformă se mai arată că măsurile de luptă împotriva fraudelor în declaraţiile de venit vor duce la încasări la buget de 1 miliard de euro în fiecare an. În plus, peste 2 miliarde de euro vor ajunge la bugetul de stat ca urmare a creşterii impozitului pe venit – o măsură temporară care se va prelungi şi pe durata anului 2014.

Premiile de la loterie, care au fost impozitate pentru prima oară în 2012 cu 20% /sumele peste 2.500 de euro. n.r./, vor spori de asemenea bugetul de stat cu 850 de milioane de euro anul acesta.

Guvernul spaniol consideră însă că impactul fiscal cel mai ridicat l-au avut măsurile de majorare a impozitelor pentru societăţi comerciale şi TVA – aproape 5,5 miliarde de euro în total, strânse astfel în 2012. În 2013, numai din TVA, guvernul estimează că va încasa la buget peste 7,6 miliarde de euro.

Din noile impozite din energie, incluse în planul de reforme menţionat, statul urmăreşte să strângă alte 2,9 miliarde de euro.

Sursa: Agerpres