La început a fost buticul de la colțul blocului. A urmat Dinu Patriciu și falimentul răsunător al magazinelor Mic.ro, iar acum retailerii „reinventează roata“ cu unitățile lor de proximitate. Va fi, până la urmă, un pariu câștigat pentru cei ale căror investiții s-au concentrat întotdeauna asupra retailului alimentar, spre deosebire de Patriciu, al cărui know how era în petrol? Răspunsul îl vom afla, cel mai probabil, într-un an – doi, când afacerile controlate de o terță parte vor declara sau nu profit. 
Potrivit unor surse Capital, la ora actuală, rețelele de proximitate create de marile lanțuri de retail sunt pe pierdere, însă au reușit să bulverseze piața, să ocupe locurile cu vad și să elimine concurența. Se pare că România este o piață-cobai pentru acest format, ultimul bastion al comerțului tradițional. Dacă experimentul reușește, retailerii îl vor aplica și pe alte piețe central-europene.
În ultimii ani, retailerii s-au „jucat“ cu formatele de magazine. Hipermarketurile au intrat pe segmentul supermarketurilor, iar acestea din urmă pe cel al magazinelor de dimensiuni mici (ba chiar au testat piața cu „unități-emblemă“ extinse pe mii de metri pătrați). Deschiderile au fost atât de numeroase, încât „shopurile“ au răsărit la aproape fiecare colț de stradă, mai ceva ca ciupercile după ploaie. S-au schimbat strategii, retailerii s-au repoziționat, unii dintre ei transformându-se într-o struțo-cămilă, mereu în căutare de identitate și repoziționare.
În tot acest timp, de pe piață a ieșit doar Mic.ro, de altfel primul retailer care a început extinderea agresivă și care, în lipsa unei strategii serioase, a dispărut la fel de repede cum a și apărut. Golul lăsat de ideea de afaceri a lui Dinu Patriciu, nematerializată într-una profitabilă și de lungă durată, s-a dorit a fi umplut de marile lanțuri, care s-au bazat pe experienţa lor în retailul alimentar și au ieșit la atac. Astfel, s-a ajuns la sute de magazine mici, iar expansiunea continuă. Totuși, până când? Până la anul, după cum spun experții industriei alimentare, care prezic „marea curățenie“.
Fiecare după propria rețetă
Deși aparent formatul este același, la o o privire mai atentă, rețeta este diferită. Delhaize Group (proprietarul Mega Image) a mers pe magazine proprii de mici dimensiuni, iar apoi a încercat să le dezvolte în franciză.  Așa a apărut Shop&Go, brandul de proximitate, cu care retailerul caută să atragă antreprenori care să preia unitățile și să le opereze, punând la dispoziția doritorilor know-how-ul propriu. Ce câștigă cei care se aventurează în această afacere? „Pot opera un astfel de magazin fără riscurile de a începe de la zero“, spun belgienii.
Pe de altă parte, Metro se asociază cu cei care deja au un butic deschis, dar care vor să revândă produsele germanilor. Partenerii care operează sub brandul „La doi pași“ își păstrează independența financiar-operațională și beneficiază de consultanță din partea companiei, ba chiar pot comercializa mărcile proprii ale retailerului. Pare a fi o rețetă bună, pentru că s-a extins foarte rapid, într-un an de zile (LaDoiPași a fost lansat în martie 2012) rețeaua ajungând la 541 de magazine. „S-a dezvoltat natural și frumos. Desigur, ne dorim să menținem aceeași dezvoltare ca și în anul precedent, însă nu putem avea certitudinea unei cifre exacte de magazine, la finalul anului 2013“, au declarat pentru Capital reprezentanții Metro.
Nișă și pentru alții
Retailerul Profi – care a tot încercat  o repoziționare de la discounter la supermarket – și-a creat, la rându-i, un brand de proximitate, City. Dacă Mega Image și Metro și-au definit deja dezvoltarea formatului de proximitate, conceptul celor de la Profi este încă neclar. „Comercianții care vor propria lor afacere, dar nu dispun de banii și cunoștințele necesare pentru a face bine acest lucru vor fi sprijiniți de Profi care, la rândul său, pentru a asigura succesul afacerii, va beneficia de experiența și de cunoștințele lor comerciale“, a declarat Pawel Musial, director general Profi Rom Food. Pentru moment, magazinele reprezintă investițiile retailerului, dar se doresc a fi „o șansă pentru cei care vor să-și administreze propriul magazin, în timp ce se bucură de forța unei rețele de retail modern“. Reprezentanții companiei au fost zgârciți cu detaliile privind expansiunea acestui format, dar conceptul se aproprie mai degrabă de rețeta Mega Image decât de cea a Metro.
Cu siguranță, Profi nu va fi ultimul retailer care se va orienta către comerț la colțul blocului. Sutele de mii de euro investite în această nișă de cei trei retaileri vor atrage și alte lanțuri internaționale, după cum anticipează cei din industrie.