”Miercuri vom avea o primă întâlnire cu viceministrul apelor din China pentru semnarea unui prim acord la Ministerul Agriculturii şi la Ministerul Mediului, urmând ca în luna octombrie o delegaţie chineză formată din responsabili la nivel naţional pe partea de control şi inspecţii să vină în Romania pentru a încheia un acord pe ceea ce înseamnă investiţiile viitoare în România”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, citat de Agerpres.
China este interesată de a achiziţiona din România material genetic de reproducţie de la taurine, carne de porc şi de pasăre, miere, vinuri roşii, lână de oaie şi piei de animale, dar şi de a realiza anumite investiţii în sistemul de irigaţii din România. ”Oportunităţi de export avem, dar trebuie să fim atenţi să exportăm produse finite, nu materii prime. Chinezii sunt mari consumatori de carne de porc şi pasăre, singurul amendament al lor pe acest tip de exporturi fiind legat de trasabilitatea produsului din punct de vedere al epizootiilor. Au trimis un chestionar care trebuie completat de Autoritatea Veterinară din România în perspectiva exportului cărnii de porc. De asemenea, chinezii vor majorarea exporturilor de miere din România, de la o valoare de 100.000 de euro la 500.000 de euro. Vor acest produs pentru că este de calitate şi am fost serioşi”, a precizat Botănoiu.

Reprezentantul MADR a participat, la începutul lunii septembrie, la a VII-a ediţie a Forumului pentru Comerţ cu Produse Agricole şi Cooperare Economică între China şi ţările din Europa Centrală şi de Est, unde au fost discuţii în ceea ce priveşte implicarea companiilor din China în proiecte de reabilitare a sistemelor de irigaţii din România.

”Am discutat despre investiţiile în sistemele de irigaţii aferente Canalului Siret Bărăgan, nu doar pentru canal. Le-am mai prezentat câteva proiecte legate de acumulările de apă din zona Crişurilor, Mureş, Jiu şi Olt, toate în direcţia de a realiza sisteme diverse de aprovizionare cu apă a plantelor, distribuite uniform la nivel naţional. Dacă până acum, Alba, Mureş şi Timiş erau zone în care trebuia să facem desecări, nu irigări, odată cu schimbările climatice consider că trebuie să mergem şi acolo cu un sistem de irigaţii. Doar că acolo va fi o altă zonare a culturilor pentru că nu ne permitem să introducem plante care consumă foarte multă apă, în zone unde avem resurse mici de apă”, a adăugat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii.

Nu în ultimul rând, reprezentatul MADR a precizat că România trebuie să întărească exporturile de produse procesare cu valoare adăugată, mai ales pe anumite pieţe unde eram parteneri tradiţionali în urmă cu 20 de ani. ”Trebuie să ne orientăm pe toate aceste pieţe pe care le-am uitat, nu le-am pierdut, mai ales că la ora actuală există o creştere a consumului de alimente la nivel mondial. Este momentul să ne îndreptăm privirea către aceste state, care înregistrează creştere economică şi au potenţial de a cumpăra produse finite. Consider că exporturile în ţările BRICS (n.r Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), care au apetit pentru produsele europene sunt bine venite”, a mai spus Botănoiu. Acesta speră ca anul acesta să fie deschisă pentru producătorii români şi piaţa Turciei pe carne de oaie, fără acele ”bucle” prin Bulgaria.

”Suntem în discuţii avansate şi sper că vom ajunge la un acord cu Turcia anul acesta pe exportul de carne de oaie. Din acest punct de vedere a fost sesizată şi Comisia Europeană că avem barieră comercială pe aceste produse. Sperăm să avem succes nu numai pe partea diplomaţiei româneşti, dar şi datorită presiunii la nivel europeană, pentru că Turcia are un acord cu UE pentru liberul schimb al produselor”, a mai subliniat reprezentantul MADR, potrivit aceleiași surse.