Barack Obama nu este deranjat de criticile lui Clint Eastwood şi se declară , un „mare fan” al acestuia

Barack Obama nu este deranjat de criticile lui Clint Eastwood şi se declară , un „mare fan” al acestuia
Publicat de CAPITAL la 3 septembrie 2012, 08:55

Preşedintele Barack Obama a afirmat că este un „fan al marelui Clint Eastwood”, după ce actorul şi regizorul american a rostit un discurs incoerent în care l-a calificat drept „invizibil” pe şeful Casei Albe, la convenţia naţională a Partidului Republican desfăşurată la Tampa, Florida.

Într-un interviu postat duminică de USA Today, preşedintele Obama a declarat că Eastwood este „un mare actor şi un şi mai mare regizor”, însă s-a ferit să precizeze dacă s-a simţit sau nu jignit de atitudinea starului american, informează Agerpres.

La convenţia partidului pe care îl susţine, Clint Eastwood s-a adresat unui scaun gol simbolizându-l pe Barack Obama, căruia i-a reproşat că nu a îndeplinit promisiunile din campania electorală ce a precedat prezidenţialele din noiembrie 2008.

„Dacă eşti atât de sensibil, ar trebui să-şi alegi o altă profesie”, a replicat Barack Obama, conform AP.

Pe contul său Twitter, preşedintele american a glumit afirmând că un scaun cu fotografia actorului va fi prezentă la reuniunea cabinetului.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.