Confirmarea ratingurilor vine după anunţul AvtoVAZ că Alianţa Renault-Nissan şi compania rusă de stat Russian Technologies vor forma o societate mixtă prin care Renault şi Nissan vor deţine o participaţie majoritară la AvtoVAZ.
Alianţa Renault-Nissan a acceptat joi să-şi majoreze participaţia deţinută la AvtoVAZ la peste 50%. Potrivit Agerpres, Renault-Nissan speră că, obţinând controlul asupra companiei ruse, va spori colaborarea între cei trei producători auto şi se vor înregistra reduceri de costuri.
Ca parte a tranzacţiei, modelele Renault şi Nissan ar putea fi produse alături de modelele Lada la Togliatti, în Rusia, unde este una din cele mai mari fabrici de asamblare din lume. Acordul va intra în vigoare din 2014.
Fitch se aşteaptă la noi beneficii pentru AvtoVAZ, în urma creşterii cooperării cu Renault şi Nissan şi apreciază că profilul lichidităţii grupului rus a câştigat în flexibilitate.
Agenţia avertizează că va monitoriza cu atenţie planurile de investiţii ale AvtoVAZ şi cooperarea cu Renault şi Nissan pe termen mediu şi impactul asupra dezvoltării şi profitabilităţii grupului rus.
Alianţa Renault-Nissan a înregistrat în 2011 un nou record de vânzări, în condiţiile în care vânzările sale au crescut cu 10% până la 8,03 milioane autovehicule. Cifra globală include 2,72 milioane autovehicule vândute de Renault (în creştere cu 4,6% în ritm anual), 4,67 milioane de autovehicule pentru Nissan (în creştere cu 14,4%) şi 638.000 de autovehicule pentru AvtoVaz.