Compania RomInfoline a lansat, astăzi, 118 724, un nou serviciu telefonic de informaţii generale comerciale, care se adresează atât persoanelor juridice, cât şi celor fizice.
118 724 este un număr de telefon care intră în concurenţă cu numerele scurte de informaţii furnizate de companiile Romtelecom şi Infoclick, însă se diferenţiază de acestea prin faptul că nu oferă numai informaţii legate de numărul de telefon. Cei care sună la 118 724 vor primi informaţii dintre cele mai diverse, de la adrese ale restaurantelor şi până la numele filmului care rulează la un anumit cinema.
„Tehnic noi putem oferi mult mai mult însă, în prezent, suntem limitaţi de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii”, a declarat Adrian Ştefan, director de strategie şi dezvoltare RomInfoline.
Compania estimează că va primi un milion de apeluri în primul an de activitate şi are ca ţintă 35% din această piaţă.
„ Vorbim de un call center 24/7 gata să preia apelurile, tehnologie VoIP, răspuns prin SMS, chiar posibilitatea de a suna clientul înapoi pentru a da informaţii”, a declarat Taner Keser, reprezentantul companiei. Baza de date a companiei numără peste 300.000 de companii cu date confirmate şi actualizate. Numărul anagajaţilor este în prezent 30, însă echipa se va extinde până la 150 de oameni, inclusiv persoane cu disabilitaţi.
118 724 este apelabil din Romtelecom, Orange, Vodafone şi Cosmote, însă, în curând, va fi disponibil din toate reţelele, inclusiv RCS&RDS sau UPC.
-
Vine iar urgia pentru România! Se anunță temperaturi extreme ...
-
Simona Halep marchează un eșec. A ratat cea mai importantă ...
-
Lovitură cruntă pentru toți abonații RCS & RDS/DIGI! Toți ...
-
Un mare producător de mașini își închide porțile! Mii de ...
-
ULTIMA ORĂ: decretul lui Klaus Iohannis a fost suspendat! ...
-
-
Lovitura finală pentru Kovesi, dată astăzi! Tudorel Toader ...
-
Informații de ultim moment! Toți cei ieșiti la pensie sunt ...
-
Ion Țiriac a dat lovitura. Câștigă zeci de milioane de euro ...
-
Dezastru pentru Kovesi! Nu este eligibilă pentru funcția de ...
-
Dragnea joacă ultima carte! Iohannis, în alertă! Mutarea ...
-
-
-
-
Horoscop, 19 februarie! Această zodie va întâlni capcane la ...
-
Europa, în alertă! România și alte state de pe continent au ...
-
-
Șoc total pentru Liviu Dragnea! Demisii în lanț la PSD. Apel ...
-
Tudorel Toader pregătește marea lovitură! Mișcarea fatală ...
-
UE se cutremură! Pericol imens pentru toate țările! Nu vor ...
-
Imagini de senzație cu Nadia Comăneci. A făcut furori la ...
-
-
Atenție! Urmează cea mai ciudată noapte din an. Cum ne va ...
-
Anunțul momentului despre Kovesi! Răsturnare de situație. ...
-
-
Amenințări de război între două mari puteri. Dacă începe ...
-
-
Toți cei care stau la bloc sunt obligați să aibă așa ceva ...
-
Dezastru pentru Laura Codruța Kovesi. Lovitura dură pe care ...
-
Revoltător! Continuă scandalul diplomelor false. Au fost ...
-
Dragnea la cuțite cu Toader! Tensiuni maxime între liderul ...
-
Petre Daea a lămurit problema cormoranilor. De ce sunt aceste ...
-
PSD se zguduie din temelii! Demisie șoc în partid. Încă un ...
-
Anunț important pentru toți pensionarii! În ce condiții pot ...
-
-
-
Anunț important pentru șoferi! A apărut harta drumurilor din ...
-
-
Când va circula metroul în Drumul Taberei! După ani de zile ...
-
ATENȚIE șoferi! S-a schimbat iar Codul rutier! Veți primi ...
-
-
Eugen Teodorovici, anunț oficial de la Ministerul Finanțelor: ...
-
-
-
-
-
Șoc total! Kovesi influențează lista de candidați pentru ...
-
CURS VALUTAR, luni, 18 februarie 2019. Haos la casele de ...
-
Umilință maximă pentru TVR! Lovitura decisivă a venit de la ...
-
Devastator! Kovesi lovită de unde se aștepta mai puțin. Un ...