Asociația este formată din cele două bănci pentru locuințe existente pe piața românească: Raiffeisen Banca pentru Locuințe și BCR Banca pentru Locuințe.

Clienții care economisesc prin contractele încheiate cu băncile pentru locuinţe primesc de la stat o primă care echivalează cu 25% din suma depusă în fiecare an, dar nu mai mult de 250 de euro pe an.

Potrivit cadrului legal de funcţionare al băncilor pentru locuinţe, în fiecare an, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului virează în conturile băncilor (care solicită în numele clienţilor lor prima de stat) cuantumul total al subvenţiilor acordate de statul român persoanelor fizice care au încheiat contracte de economisire-creditare, iar băncile pentru locuinţe creditează conturile clienţilor cu sumele cuvenite, aferente economiilor acestora.

Prima tranşă, acordată în iulie 2010 de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului întregului sistem de economisire-crediatare, de aproximativ 20% din totalul primei de stat aferente economiilor din 2009, a fost creditată la momentul respectiv în conturile clienţilor.

Numărul total al clienţilor celor două bănci pentru locuinţe este de peste 300.000 de persoane.

Clienţii care încheie un contract de economisire-creditare trebuie să economisească o perioadă de timp, în medie 3-5 ani, urmând ca, ulterior, să aiba posibilitatea accesării unui credit. Contractele sunt încheiater numai în lei – economiile și creditele sunt numai în lei. În plus, dobânzile sunt fixe, atât în periada de economisre cât și la creditele care sunt luate ulterior.

Dobânzile plătite de băncile pentru locuințe pentru sumele depuse sunt foarte mici, chiar și de 1,5% pe an. Câștigul celor care economisesc în acest sistem este mărit prin încasarea primei plătite de stat. Însă, și dobânzile percepute de aceste bănci sunt mai mici față de cele percepute de băncile care nu impun o perioadă minimă de economisire pentru proiectele locative – între 4,5% pe an și 6% pe an.

Finanţările obţinute pot fi folosite numai pentru îmbunătăţirea domeniului locativ: renovare, modernizare, extindere, construcţie sau cumpărare de locuinţe.