Folosirea la lucrările de la Autostrada Transilvania a muncitorilor angajaţi „la negru”, cozile interminabile de la agenţiile de şomaj, precum şi dezafectarea, la Constanţa, a 25 de km de linii de tramvai şi redarea porţiunii respective traficului rutier supraaglomerat sunt principalele ştiri economice ale orei de pe site-urile regionale.

CLUJ: Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a realizat de curând un control tematic al situaţiei juridice a angajaţilor care lucrează pe alianiamentul autostrăzii. Majoritatea dintre aceştia, arată rezultatul controlului, erau angajaţi ai subcontractorilor. Răspunsul oficial al Bechtel atestă, de altfel, această situaţie, subcontractorii mobilizând circa 40% din totalul angajaţilor angrenaţi actualmente în proiect, mai ales forţa de muncă din domeniul construcţiilor şi şoferi. Controlul ITM a mai relevat un fapt: unii dintre subcontractorii Autostrăzii angajează la negru, cel puţin o vreme, nu respectă acordarea repausului săptămânal al angajaţilor sau nu transmit registrul electronic cu salariaţii, dezvăluie ziuadecj.ro

BRAŞOV: Silviu Bian, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a venit ieri la Braşov, la Agenţia Judeţeană, pentru a vedea cu ochii lui care este situaţia în cazul cozilor formate la AJOFM din toiul nopţii. Şomerii disponibilizaţi se aşează cu noaptea în cap la coadă la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov speră să prindă un bon de ordine care să le dea dreptul de a se înscrie în evidenţele AJOFM, astfel încât să intre cât mai repede în plată, relatează bzb.ro

CONSTANŢA: Consiliul Local Constanţa se întruneşte astăzi într-o şedinţă ordinară avînd pe ordinea de zi şase proiecte de hotărîre. Consilierii locali vor aproba astăzi modificarea organigramei şi statul de funcţii pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Constanţa, aprobată prin Hotărîrea Consiliului Local Municipal nr. 271/2009. Tot în cadrul şedinţei de astăzi, consilierilor locali le va fi supus aprobării un proiect de hotărîre privind completarea Hotărîrii nr. 17/25 ianuarie 2008 privind Programul de ranforsare şi reparare a tramei stradale, dezafectarea a 25 de km de linie dublă de tramvai şi transformarea acesteia în carosabil auto, scrie telegrafonline.ro

Alte ştiri importante din business-ul local şi regional

IAŞI: Jecmăneală cu RCA (evenimentul.ro)

CRAIOVA: Marea abureală: creditele în franci elveţieni (gds.ro)

TIMIŞ: Timişoara, de vânzare (renaşterea.ro)

BACĂU: Firme de sute de mii de lei (evenimentul.ro)

SIBIU: Criza economică doboară bugetul judeţului (sibiustandard.ro)

NEAMŢ: Licitaţie pentru fonduri de vânătoare (evenimentul.ro)

Nu rata astăzi, la ora 12:00, pe capital.ro, primul BULETIN DE ŞTIRI economice online al zilei.