'Discutăm în mod constant cu posibilele părţi interesate de unele din activele noastre periferice', a declarat Vittorio Colao la o conferinţă organizată la Barcelona. 'Am putea lua în considerare vânzări însă nu suntem într-o poziţie de vânzător disperat şi în consecinţă vrem să vindem la valoarea completă. Altfel le vom păstra', a adăugat Colao.

De când este la conducerea Vodafone, Vittorio Colao a vândut o serie de participaţii la companii pe care grupul nu le controla, inclusiv participaţia la Verizon Communications pentru 130 de miliarde de dolari. În paralel, Colao a demarat o serie de achiziţii pe segmentul telefoniei fixe din Europa în ideea de a permite Vodafone să ofere servicii multiple şi să crească astfel loialitatea clienţilor şi sumele pe care sunt dispuşi să le plătească.

'Nu este un secret că, dacă preţul este unul corect, am fi interesaţi să cumpărăm mai multe active fixe. Dacă apare o oportunitate o vom analiza', a spus Vittorio Colao. Acesta a precizat că este conştient că Vodafone trebuie să ofere conţinut media pentru a atrage clienţi, dar a menţionat că la acest moment nu crede că este necesar să fie proprietarul exclusiv al acestui conţinut.

La data de 30 septembrie 2014, Vodafone România avea un număr de 8.507.439 de clienţi, dintre care 7.914.267 utilizatori ai serviciilor mobile şi 58.285 utilizatori ai serviciilor de broadband fix.

Sursa: Agerpres