Studiul de fezabilitate va prezenta varianta optimă de traseu şi planificarea activităţilor proiectului tehnic printr-o soluţie de execuţie a lucrărilor pe două loturi: lucrări la podul peste râul Argeş, între staţiile Vidra şi Grădiştea (lot I) şi lucrări la infrastructura feroviară între staţiile CF Bucureşti Nord şi Giurgiu Nord, până la Frontieră (lot II), potrivit unui comunicat transmis vineri de CFR SA.

Sursa de finanţare pentru realizarea studiului de fezabilitate este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Valoarea totală a contractului este de 7.950.000 RON (fără TVA) şi are o durată de implementare de 18 luni.

În prima etapă se va elabora documentaţia tehnico-economică (termen 9 luni) pentru lansarea procedurii de proiectare şi execuţie a lucrărilor în vederea redeschiderii circulaţiei pe podul de cale ferată râul Argeş (Podul Grădiştea), iar în etapa a doua vor fi stabilite soluţiile pentru modernizarea liniei Bucureşti Nord – Giurgiu Nord – Fontieră.

Obiectivul general al proiectului este modernizarea liniei CF Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Frontieră la standarde europene, îmbunătăţirea confortului şi a siguranţei feroviare, reducerea timpului de călătorie prin creşterea vitezei de circulaţie pe întregul tronson, creşterea traficului de marfă de tranzit, precum şi prin asigurarea legăturilor/conexiunilor feroviare aferente segmentelor Jilava – Bucureşti Progresu şi Giurgiu Nord – Giurgiu Oraş.