Cuvioasa maica stavroforă Ierusalima Gligor, una dintre cele mai iubite și apreciate călugărițe din cinul monahal ortodox românesc a încetat din viață. Ea a fosta stareţă a Mănăstirii Tismana din judeţul Gorj și s-a stins din viață miercuri, la vârsta de 92 de ani.

De menționat este faptul că, maica a simțit încă din tinerețe legătura cu Biserica. Ea s-a născut în anul 1929 şi a intrat pentru prima dată ca novice la Mănăstirea Horezu din judeţul Vâlcea.

În anul 1951 aceasta a venit, împreună cu un grup de maici, la Mănăstirea Tismana și a fost numită stareţă în anul 1958 de către vrednicul de pomenire Mitropolitul Firmilian al Olteniei. Totodată, ea a condus obştea monahală de la Mănăstirea Tismana peste 50 de ani, până în anul 2009.

Slujba de prohodire va fi organizată sâmbătă, 24 aprilie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, anunță Mitropolia Olteniei.

Doliu imens în lumea ortodoxă

De menționat este faptul că, moartea măicuței Ierusalema vine la doar câteva zile după moartea maicii  Vartolomeea Popovici, pustnica de la Cioclovina. Aceasta s-a stins din viață sâmbătă, 10 aprilie, la vârsta de 80 de ani. Aceasta era foarte cunoscută pentru faptul că trăia de singură în munţi de peste două decenii.

George Crăsnean, teolog, profesor de religie, jurnalist şi fotograf, a prezentat povestea maicii Vartolomeea Popovici. Potrivit acestuia, maica simțea încă din perioada școlii legătura ei cu Dumnezeu, așa că și-a schimbat direcția brusc, a renunțat la tot și a plecat.

„Îşi aminteşte cerul din nopţile copilăriei, când dormea afară, în curte, şi-şi spunea – «Dacă rezist acum, atunci înseamnă că trebuie să merg la pustie». Şi a rezistat. Şi nu doar o noapte. Apoi, peste dorul acesta nebun şi sfânt, în naivitatea lui, s-a aşternut viaţa, cu grijile şi necazurile ei. Au trecut anii, a făcut şcoală, a venit în Bucureşti şi s-a angajat. Dar ceva, undeva, în adâncul inimii, îi spunea că nu merge pe calea rân­duită ei de Dumnezeu. Că trebuie să schimbe direcţia vieţii. Să renunţe la tot şi să plece.

S-a întâmplat într-o zi obişnuită, la fel ca toate celelalte. Se rugase la biserica Sfânta Ecaterina, lăcaşul studenţilor teologi din Bucureşti, punându-şi în ruga aceea toată zbaterea, toate îndoielile, toate căile pe care viaţa i le aşternea, faţă în faţă cu dorul ei după mânăstire. Iar Domnul i-a răspuns. În adâncul inimii, a auzit atunci – «Nu vrei să-Mi urmezi Mie? Dacă rămâi în lume, vei ajunge paiul societăţii; dacă vei merge după Mine, te voi ajuta şi te voi salva din viaţa asta!».

Întrebarea a năucit-o. Aşa că a întrebat, la rândul ei: «Dar cine eşti, să te cred sau să te urmez?» «Am fost, sunt şi voi fi!». Atât. Apoi s-a aşternut tăcerea. Din acea clipă, scurtă cât o răsuflare, a fost alta. «Să ştiţi că nu e poveste, eu chiar am trăit-o. Dialogul acela mi-a dat multă putere. M-am simţit deo­dată stăpână pe mine şi am avut curajul ca imediat, chiar a doua zi, să le spun la serviciu că eu nu mai stau. Voiau să mă facă membru de partid, aşa că s-a dat un fel de alarmă, dar până la urmă am birui»“, declara aceasta.