Chiar și dacă ținem cont de partea ce nu are cum să fie taxată din motive structurale, colectarea TVA rămâne punctul nevralgic al încasărilor bugetare.

Veniturile bugetare au reprezentat în 2013 32,7% din PIB iar veniturile fiscale 27,5%.

Totodată, media statelor membre UE la acești indicatori financiari a fost de 45,7%, respectiv 40,5%.

Prin urmare, există un decalaj de circa 13% față de media europeană, ceea ce înseamnă un deficit de încasări de 40% din cele actuale sau aproape o treime din ceea ce ne-ar plasa în zona uzanțelor europene.

Circa jumătate din acest decalaj ar putea fi acoperit dacă am reuși să aducem gradul de colectare a TVA la nivelul statelor din regiune. Restul provine din aducerea de la 80% spre 90% a gradului de încasare al celor patru categorii de impozite și taxe mai ușor de urmărit. Astfel, nu e de dorit creșterea taxelor pentru cei care plătesc oricum, ci conformarea voluntară sau forțată a celor care evită plățile către buget.

De menționat că nivelul relativ redus de eficiență în taxare depinde și de diferențele structurale între economii, în cazul nostru autoconsumul și piața țărănească având o pondere însemnată. Totuși, aceste caracteristici nu explică nici pe departe performanța scăzută în colectare, din moment ce, în anul 2013, noi am avut un grad de eficiență în aplicarea TVA de 56% iar vecinii bulgari au consemnat 73%.

Astfel, la o cotă de 24%, noi am avut încasări din TVA de 8,47% din PIB iar Bulgaria, la o cotă de numai 20%, au încasat 9,22% din PIB.

mai multe, pe evz.ro