”E o evoluție, credem noi, naturală, întrucât, sub conducerea lui Răzvan, compania a înregistrat 18 trimestre de creștere consecutivă, iar în 2016, Avon România a intrat în top 15 piețe Avon, înregistrând cea mai mare creștere în business (peste 10%).  Răzvan este al 43-lea român care ne va duce pe alte meleaguri valorile, experiența și apetitul de explorare”, spun reprezentanții companiei.

Răzvan Dirațian este absolvent al Facultăţii de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice. A decis să lucreze încă din timpul facultăţii întrucât abordarea în cadrul facultăţii i se părea foarte teoretică. Astfel, primul loc de muncă a fost în cadrul firmei de cercetare Mercury Promotions, unde a început să înţeleagă ce înseamnă o multionaţională, în condiţiile în care compania avea ca şi clienţi nume importante precum Kraft sau Ursus.

Ideea de a face parte dintr-o astfel de companie i-a suras şi astfel a început să urmarească ofertă de job-uri. Nu îşi propusese un loc de muncă în industria cosmetică, ci mai degraba un post într-o multinaţionala din zona bunurilor de larg consum.

În 1999, s-a alaturat echipei Avon iar prima sa poziţie în cadrul companiei a fost de Sales Analyst, urmând ca în 2003 să preia conducerea departamentului de Sales Support. În 2006 a fost numit Business Integration Manager, iar în 2009 a preluat şi piaţa din Moldova, devenind Director General Avon România şi Moldova.