În calitate de susținători îndelungați ai unei abordări a creșterii defensive a dobânzii din partea Rezervei Federale, nu veţi fi surprinși să aflaţi că noi credem că în ciuda retoricii sale agresive, banca centrală a SUA nu se va grăbi să crească dobânzile anul acesta. De fapt, credem că e mai probabil să auzim colinde înainte să vedem vreo creștere a dobânzilor în SUA.

Iată o detaliere a restului ședinţelor Comitetul Federal pentru operațiuni de piață FOMC din acest an şi evenimentele de risc ce ar putea forţa Rezerva Federală să-şi ţină degetul departe de trăgaci.

15 iunie (conferință de presă) Evaluată în prezent la 8% șanse

Raportul dezamăgitor al ştatelor de plată din sectorul neagricol de săptămâna trecută pare să fi fost ultimul cui în coșciug pentru orice aspirații de creștere a dobânzii în iunie, chiar dacă, credem noi, luând în considerare că o posibilă, cel puțin pe termen scurt, despărțire cutremurătoare a britanicilor de Uniunea Europeană este doar la o săptămână distanță – data referendumului 23 iunie, o creștere a dobânzii în acest moment a avut mereu slabe șanse să se întâmple. Regele Felipe al Spaniei a cerut alegeri în Spania pe 26 iunie, și, deși nu există o presiune iminentă asupra periferiei Eurozonei în general, nesiguranța politică dă târcoale, Catalonia părând că este gata să-și declare independența la cel mai mic semn de slăbiciune din partea detestatei administrații de la Madrid.

27 iulie Evaluată în prezent cu 23% șanse (cumulativ)

Ședința din iulie nu are programată o conferință de presă, și deși Janet Yellen a reasigurat investitorii că ședințele fără conferință de presă sunt la fel de probabile pentru stabilirea unei creșteri, piața pare să aibă o preferință pentru datele deja planificate. Mai mult, ca să facă momentul și mai dificil, deși nu imposibil, este starea de vacanță a piețelor financiare din acel moment, în care piețele sunt, după cum se știe, mai puțin lichide și deci mai fragile la șocuri legate de evenimente. Rata de aprobare din partea lui Yellen nu va avea parte de o creștere în rândul administratorilor de fonduri dacă dobânzile sunt mărite atunci când întreaga industrie soarbe din cocktailuri la marginea piscinei. Nu că i-ar păsa, desigur. Ceea ce ar putea cântări mai greu în mintea ei este dezbaterea datoriei Greciei, care e posibil să se fi redeschis până în acest moment, căci guvernul grec face presiuni pentru o reducere a datoriilor înainte de rambursările din 20 iulie către Banca Centrală Europeană.

21 septembrie (conferință de presă) Evaluată în prezent cu 35% șanse (cumulativ)

Având în vedere că piețele funcționează cu toate motoarele din nou, și având în urmă decizia Brexit (și poate și posibila criză a datoriile Greciei versiunea 57), ședința din septembrie furnizează prima și cea mai mare șansă de creștere a dobânzii din acest an, din punctul nostru de vedere. În acord cu mantra dependenței de date, cifrele din SUA vor cântări greu și, dată fiind recenta scădere a forței datelor economice, va fi nevoie de o inversare a sentimentului economic pentru a garanta vreo acțiune în acest caz. Mai mult, SUA fiind deja în modul de campanie electorală înainte de alegerile prezidențiale din 8 noiembrie, este perfect posibil ca cifrele legate de investiții să arate o oarecare ezitare, mai ales dacă sondajele încep să indice în direcția unor presiuni mai echilibrate.

2 noiembrie Evaluată în prezent cu 38% șanse (cumulativ)

O decizie controversată din partea Rezervei Federale cu doar șase zile înainte de alegerile prezidențiale ar fi aproape de neimaginat – de fapt, aproape că te întrebi dacă nu cumva au uitat să verifice calendarul atunci când au planificat această ședință. Având în vedere că locul ei de muncă este deja în joc, aparent, o creștere surpriză a dobânzii cu câteva zile înainte de alegeri nu ar fi chiar benefic pentru cariera lui Yellen.

14 decembrie (conferință de presă) Evaluată în prezent cu 53% șanse (cumulativ)

Rămânem cu ședința din decembrie ca fiind cea mai evidentă dată. Are chiar programată și o conferință de presă. Totuși, până la acel moment, nimeni nu va ști forma curentă a economiei globale, ca să nu mai vorbim de economia SUA. Este clar deja că economia chineză încetinește, așa cum arată și cifrele din tranzacțiile acestei săptămâni, iar criza imigranților din Europa ar putea, cel puțin pe termen scurt, să fie o problemă serioasă pentru finanțele publice.

În final, luând în considerare politicile monetare de relaxare ale băncilor centrale din restul lumii, Rezerva Federală ar putea de fapt – în mod relativ – să-și înăsprească deja politica. Doar prin simplul fapt că nu face nimic.