"La 1 noiembrie, la ora locală 09,20 (06,20 GMT), o rachetă balistică intercontinentală Topol-M a fost lansată de pe cosmodromul Pleseţk. Ogiva rachetei a distrus ţinta convenţională din peninsula Kamceatka", a precizat ministerul rus într-un comunicat preluat de RIA Novosti.

Acest test de rachetă a avut ca scop verificarea caracteristicilor tehnice ale acestui tip de rachetă, a indicat sursa menţionată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Egorov, "testul a confirmat încă o dată corectitudinea soluţiilor tehnice utilizate în sistemul Topol-M, capacitatea acestui sistem de a îndeplini misiunile stabilite şi extraordinara sa precizie".

Rusia intenţionează ca până în 2021 să-şi echipeze toate unităţile din cadrul Forţelor sale de rachete strategice (RVSN) cu sisteme balistice de a cincea generaţie Iars-M şi Topol-M. Noile rachete vor reprezenta aproximativ 60% din armele de luptă ale Trupelor balistice până în 2016 şi aproape 98% până în 2021, după cum indica anterior Ministerul Apărării de la Moscova.

AGERPRES