Conform Raportului de planificare a salariilor (Salary Budget Planning Report), efectuat la nivel global de Willis Towers Watson, anul acesta, România va înregistra o creştere medie a salariului de 4,5%. ‘Luând în considerare şi rata inflaţiei prognozată la 1,2%, ţara noastră va avea o creştere salarială reală de 3,3%’, notează realizatorii studiului. 

Datele centralizate arată că această rată ajustată este una dintre cele mai ridicate din Europa şi mai mult decât triplă faţă de media Uniunii Europene (UE), de 1%. 

Raportul citat relevă, de asemenea, că rata inflaţiei din România nu este comparabilă cu nicio altă valoare dintr-o altă economie est-europeană: Ungaria (0,6%), Bulgaria (1,7%), Austria (0,6%), Cehia (0,6%), Croaţia (1,4%), Polonia (1,4%), Slovacia (1,1%) şi Slovenia (0,8%). 

Acelaşi document subliniază că, în 2018, o prognoză mai ridicată a ratei inflaţiei româneşti de 3% va afecta în mod negativ şi creşterea nivelului mediu de salarizare la 4,6% care pare semnificativă. ‘Însă în termeni reali, vorbim de o creştere de 1,6%. Chiar şi în aceste condiţii, România va fi peste media UE de 0,9%’, comentează realizatorii cercetării. 

Raportul de planificare a salariilor este un document întocmit de serviciul de date al Willis Towers Watson. Cercetarea a fost întocmită în martie 2017, fiind realizată pe aproximativ 13.250 de respondenţi din companii din 139 ţări. Documentul rezumă concluziile sondajului anual al lui Willis Towers Watson privind studiile salariale şi practicile de revizuire ca mijloc de a ajuta companiile să îşi planifice planurile de beneficii angajaţi pentru anul 2017 şi ulterior. 

Cifrele, reprezentând inflaţia indicelului preţului de consum (Consumer Price Index), sunt compilate şi preluate în aprilie 2017 de Economist Intelligence Unit (EIU). 

Willis Towers Watson (NASDAQ: WLTW) este un lider mondial în domeniul consultanţei, al brokerajului şi al soluţiilor, şi care are, în prezent, 42.000 de angajaţi în peste 145 de ţări.

AGERPRES