Conform unui sondaj realizat cu circa patru ani înainte de aderare, 66% dintre români erau convinşi că intrarea în Uniunea Europeană va avea efecte pozitive la nivel personal. Un deceniu mai târziu, la şase ani după ce ţara noastră a devenit membru UE, un alt sondaj a relevat că 58% dintre români consideră că aderarea le-a schimbat viaţa în rău.

Desigur că pot fi puse în discuţie atât metodologia celor două sondaje, cât mai ales modul în care cetăţenii obişnuiţi înţelegeau în 2002-2003 şi înţeleg în prezent rolul jucat de deciziile luate la Bruxelles în viaţa lor de zi cu zi. Ori poate fi blamată pentru această opinie negativă criza economică, ce aproape s-a suprapus peste momentul intrării în UE. Sau, de ce nu, pot fi aduse zeci de argumente pentru a-i convinge pe negativişti că lucrurile stau altfel decât le văd ei – de la statistici care arată clar că aderarea din 2007 a fost însoţită de creşteri semnificative ale veniturilor, ale investiţiilor străine şi ale performanţelor economiei autohtone până la exemple punctuale de şosele, căi ferate, şcoli sau spitale construite sau modernizate cu bani europeni. Însă, dincolo de această dispută, există, totuşi, un sâmbure de adevăr în percepţia oamenilor de rând: aderarea la UE n-a fost nici pe departe acompaniată doar de efecte pozitive. Iar cei cu venituri scăzute au fost cei mai afectaţi.

Mai european, mai scump

Astfel, în 2007, preţurile în România au crescut în medie cu 6,6%, cele mai mari scumpiri fiind înregistrate în cazul produselor alimentare (+9,2%) şi al serviciilor (+8,6%). Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), recordurile s-au înregistrat la ulei (cu 44% mai scump faţă de anul anterior), legume şi conserve din legume (+27%), biletele CFR (+27%), pâine (+12%) şi produse din tutun (+12%). Tot în primul an de după aderare chiriile s-au dublat, potrivit calculelor INS, în contextul boomului imobiliar care a fost alimentat la rândul lui (cel puţin parţial) de primirea României în UE. La capitolul scumpiri intră şi creşterea treptată, dar sigură, a preţurilor la gaze naturale şi energie electrică. Comisia Europeană a cerut în 2011, României şi altor două state (Italia şi Polonia), să elimine preţurile reglementate pentru consumatorii finali. În consecinţă, potrivit calendarului oficial, tarifele la electricitate au fost liberalizate total până la 1 ianuarie 2014 pentru consumatorii non-casnici şi vor fi liberalizate total în zece etape între 1 iulie 2013 şi 31 decembrie 2017 pentru cei casnici. În ceea ce priveşte gazele naturale, la 1 octombrie 2014 ar urma să se încheie liberalizarea în opt etape a pieţei pentru consumatorii industriali, iar la 1 octombrie 2018 să aibă loc cea de-a douăzeci şi doua şi ultima scumpire a gazelor pentru consumatorii casnici. Potrivit calendarului de liberalizare, între 2013 şi 2018 preţul gazelor naturale pentru populaţie va creşte cu 95%. Nici cei conectaţi la sistemele centralizate de încălzire nu au fost mai fericiţi: în multe oraşe subvenţia a fost redusă sau chiar eliminată, ceea ce a dus la creşteri semnificative ale costurilor de întreţinere.

Atacul accizelor

Şi şoferii au simţit în buzunar efectele mai puţin plăcute ale intrării în UE. Costurile cu asigurarea de răspundere civilă auto au crescut an după an, astfel încât, în 2013, în condiţiile în care parcul auto era mai mare cu circa 40% faţă de 2006, primele încasate de companiile de asigurări pentru RCA erau duble. Pe de altă parte, după aderare RCA conţine şi cartea verde, pe care cei care călătoreau cu maşina în străinătate înainte de 1 ianuarie 2007 trebuia să o achite separat, iar plafoanele de despăgubire au crescut semnificativ (de peste 30 de ori în cazul victimelor şi de peste 13 ori în cazul daunelor materiale).

În plus, acciza la benzină fără plumb s-a majorat treptat, de la circa 0,30 euro pe litru în 2006 la 0,38 euro la finele lui 2013 şi la 0,45 euro pe litru de la 1 aprilie 2014. Asta în timp ce acciza pentru motorină s-a majorat şi ea, de la 0,25 euro pe litru în 2006 la 0,35 euro pe litru în 2013 şi la 0,42 euro pe litru începând de la 1 aprilie. Trebuie spus, însă, că pentru majorările de acciză din 2013 şi 2014 vina nu mai este a Uniunii Europene – conform directivelor de la Bruxelles, nivelul minim de accizare este de 0,36 euro pe litrul de benzină fără plumb şi 0,33 euro pe litrul de motorină, praguri atinse de România încă din 2012.

Fumătorii au resimţit şi ei din plin şocul aderării – din cauza adoptării graduale a nivelului minim de accizare din UE, preţul unui pachet de ţigări crescând în medie de cinci-şase ori (de la 2,50-3 lei în 2006 la 13-15 lei în prezent). Unii dintre ei au folosit „prilejul“ pentru a renunţa la viciu, însă alţii nu au reuşit. „Dacă înainte de aderare reprezentau vreo 5% din salariul meu, azi dau pe ţigări cam 15% din ce câştig. Asta deşi între timp leafa s-a dublat“, spune fumătorul bucureştean Tudor Ionescu.

Firme cu spatele la zid

Intrarea în Uniunea Europeană a prins multe companii cu tehnologii învechite sau poluante. România a negociat anumite perioade de tranziţie până la intrarea în vigoare a standardelor UE privind calitatea sau protecţia mediului, însă chiar şi aşa destule afaceri nu şi-au permis să suporte costurile necesare retehnologizării şi şi-au închis porţile. Este greu de estimat cât au cheltuit firmele din industria alimentară, din cea chimică, din siderurgie sau din energie pentru a ajunge la nivelul minim cerut de Bruxelles, însă probabil că e vorba de sume de ordinul miliardelor de euro. De exemplu, doar la combinatul Azomureş planul de investiţii de mediu prevede costuri de 170 de milioane de euro până în 2015. Multe din companiile care au reuşit să găsească sumele pentru modernizare nu au avut o viaţă prea uşoară după 2007. Pentru că deschiderea pieţei a acţionat în două direcţii: pentru unii a adus noi oportunităţi peste hotare, însă altora le-a adus concurenţi puternici pe propriul teren.

Problemele de mai sus nu s-au pus doar în România. Potrivit strategiei preaderare a guvernului de la Praga, intrarea în UE urma să aducă „falimentarea unor firme cehe ca urmare a costurilor investiţionale pentru ajustarea la standardele Pieţei Interne şi a presiunilor concurenţiale exercitate de firmele din Uniunea Europeană, atrase de accesul mai facil la resursele şi forţa de muncă locale“.

Impact la nivel macro

Nu doar indivizii şi companiile au avut de suferit de pe urma schimbărilor aduse de aderare. Conform unui studiu din 1998, România avea de departe cele mai mari taxe vamale din rândul statelor candidate. Acestea au fost scăzute treptat, însă în continuare bugetul de stat colecta cu un an înaintea intrării în UE 2,6 miliarde de lei (reprezentând 2,4% din totalul veniturilor sau 0,8% din PIB) din taxe vamale.

În 2007, valoarea acestora scăzuse la 855 de milioane de lei, iar ponderea lor se redusese semnificativ, la 0,67% din bugetul consolidat şi 0,2% din PIB. Iar diminuarea acestei surse de venit a continuat, astfel încât în 2013 statul a încasat taxe vamale de numai 620 de milioane de lei (reprezentând 0,31% din bugetul consolidat şi 0,1% din PIB).

Nu în ultimul rând, liberalizarea pieţei funciare are şi ea părţile ei nu tocmai plăcute. „Achiziţionarea de către firmele străine a unei suprafeţe agricole semnificative, fenomen care în mod normal ar trebui să fie pozitiv pentru agricultura României, ar putea să aibă consecinţe negative asupra securităţii alimentare, în circumstanţele unei volatilităţi ridicate a preţurilor produselor agricole“, se arată într-un studiu semnat de Lucian Luca de la Institutul Naţional de Cercetări Economice.