Comparativ cu trimestrul precedent, în perioada iulie-septembrie 2016, cele mai mari creşteri de preţuri la locuinţe în UE s-au înregistrat în Irlanda (5,7%), Malta (4,3%) şi Olanda (3,7%).

În ritm anual, trimestrul al treilea 2017 comparativ cu perioada similară a lui 2016, preţul locuinţelor a crescut cu 4,1% în zona euro şi cu 4,6% în Uniunea Europeană. Cele mai mari creşteri anuale de preţuri au fost înregistrate în Cehia (12,3%), Irlanda (12%) şi Portugalia (10,4%). În România, preţul locuinţelor a înregistrat o creştere de 6,2% în trimestrul al treilea 2017 comparativ cu perioada similară a lui 2016. 

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în primele 9 luni ale anului, numărul de locuinţe construite a fost de peste 39.000 de unităţi, cu 6,5% peste cel din perioada corespunzătoare din 2016. În trimestrul III 2017, au fost date în folosinţă 16.315 locuinţe, în creştere cu 3.464 locuinţe, faţă de trimestrul III 2016.

SURSA: Agerpres