Tarifele practicate de proprietarii pensiunilor pentru actuala ediție a programului 'Vacanță la țară' pornesc de la 175 lei/ persoană/6 zile la o pensiune de 2 margarete și ajung la 290 lei/ persoană/6 zile la cele de 5 margarete.

'Pe lângă vremea care se anunță a fi foarte frumoasă, turiștii care vor beneficia de programul Vacanță la țară vor avea parte de multe evenimente și festivaluri. La 20 de ani de la înființarea ANTREC, ne concentrăm mult pe crearea și dezvoltarea unui calendar de evenimente, precum și pe dezvoltarea asociației și a turismului rural în alte regiuni ale României. Spun asta pentru că fiecare zonă a țării are ceva de oferit. Sunt sigur că turismul rural se va dezvolta în timp și pe cursul Dunării, și în alte regiuni mai puțin turistice, dar rurale ale țării noastre', subliniază Mișu Chiruc, presedintele executiv al Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC).

Turiștii au incluse în tarif 5 nopți cazare în cameră dublă, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică. Sejurul se va încheia în ziua de vineri. Fiecare pensiune participantă în acest program va oferi din partea casei micul dejun.

Rezervările se pot face direct la pensiune, prin agențiile membre ale Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) sau prin filialele ANTREC participante — Alba, Brașov, Covasna, Gorj, Maramureș și Neamț.

În Vacanța la țară turiștii pot participa la evenimente precum Festivalul Fructelor de Pădure (19-20 septembrie) de la Piatra Neamț, Festivalul Sarmalelor (26-28 septembrie) de la Praid, Festivalul 'Răvășitul oilor' (27-28 septembrie) de la Bran, Festivalul Pălăriilor și Hora Satului (28 septembrie) de la Ruginoasa, Cupa Deltei la Știucă (3-5 octombrie) de la Crișan, Festivalul Castanelor — (11 octombrie) de la Tismana, Focul lui Sumedru (25-26 octombrie) de la Moieciu, Festivalul Hanurilor (31 octombrie — 1 noiembrie) de la Tupilați, Neamț.
Sursa: Agerpres