Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea legii lui Dragnea privind cele 102 taxe
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, anunţă Administraţia Prezidenţială.
'Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative vizează eliminarea unor taxe stabilite în sarcina persoanelor fizice şi juridice pentru anumite acte realizate sau servicii prestate de autorităţi şi instituţii publice. Politicile fiscal-bugetare ale statului, precum şi concretizarea acestora reprezintă atributele autorităţii legislative şi executive şi nu fac obiectul controlului de constituţionalitate. Din această perspectivă, deşi Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost declarată constituţională în raport de criticile formulate, apreciem că se impune o reanalizare a acesteia de către Parlament sub aspectul efectelor resimţite de cetăţeni', afirmă Iohannis, în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





