Rata şomajului în Franţa a atins, la finele anului trecut, 11,1%, conform datelor publicate de Ministerul Muncii. În decembrie, rata şomajului a crescut cu 0,3%, comparativ cu luna precedentă, iar în 2013 avansul a fost de 5,7%.

Excluzând teritoriile franceze din afara ţării, numărul şomerilor a ajuns, luna trecută, la 3.303.200, cel mai ridicat nivel de la publicarea datelor privind piaţa forţei de muncă.

'Stabilizarea pe care am obţinut-o nu este suficientă', a declarat Francois Hollande, în timpul vizitei la Ankara, înainte de publicarea datelor Ministerului Muncii.

Cererile pentru ajutor de şomaj au crescut luna trecută cu 10.200, iar, dacă se ţine cont de cei angajaţi cu jumătate de normă, numărul şomerilor înregistraţi în Franţa ajunge la nivelul record de 4,89 milioane.

După publicarea informaţiilor de la Ministerul Muncii, premierul Jean-Marc Ayrault a declarat că trebuie adoptate măsuri 'suplimentare, mai rapide şi mai puternice' pentru a lupa împotriva şomajului.
Preşedintele francez Francois Hollande a prezentat, în 14 ianuarie, detaliile 'Pactului de responsabilitate' evocat în mesajul de Anul Nou, promiţând o scădere a taxelor percepute companiilor în schimbul creării de noi locuri de muncă, în paralel cu noi reduceri de cheltuieli bugetare.

Concret, el a propus reduceri progresive de taxe prin care societăţile private vor realiza economii de circa 30 de miliarde de euro până în anul 2017.

Hollande a mai promis şi reducerea numărului de impozite percepute companiilor, împreună cu o simplificare a procedurilor pentru constituirea societăţilor comerciale, însă a cerut mediului privat să răspundă la aceste măsuri prin crearea de noi locuri de muncă şi prin programe de formare profesională.

În cadrul acestui pact de responsabilitate, Hollande s-a angajat să reducă şi mai mult cheltuielile bugetare, măsură solicitată de mediul privat. Astfel, el a anunţat tăierea a circa 4% din cheltuielile cu funcţionarea administraţiei, echivalentul sumei de 50 de miliarde de euro în intervalul 2015 – 2017, pentru anul în curs valoarea acestor economii fiind de 15 miliarde de euro. AGERPRES