Prima licitaţie va avea loc pe 17 martie, pentru un pachet de 100.000 de MWh, iar gazele vor fi livrate în luna aprilie 2016. Următoarea licitaţie va fi pentru atribuirea unui pachet de 300.000 de MWh şi va avea loc pe 21 martie, iar perioada de livrare va fi 1 aprilie – 30 iunie 2016.

A treia rundă va fi organizată pe 22 martie şi va avea drept scop livrarea a 300.000 de MWh în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2016, iar a patra licitaţie, programată pentru 23 martie, vizează vânzarea a 200.000 de MWh în intervalul 1 octombrie – 31 decembrie 2016.

OMV Petrom precizează că aceste cantităţi de gaze provin din producţia internă curentă.

Din anul 2014, producătorii interni de gaze sunt obligaţi să vândă pe bursă o parte din producţia lor.

Potrivit ultimului raport lunar pentru piaţa gazelor publicat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie – ANRE, în luna decembrie 2015 preţul gazelor de producţie internă pe piaţa concurenţială a fost 75 de lei pe MWh.

Totodată, preţul gazelor livrate de producători consumatorilor din piaţa reglementată a ajuns la 59,88 lei. AGERPRES