SE INTAMPLA ACUM!

Energie

Moody's a retrogradat ratingul OMV la "Baa1", cu perspectivă stabilă

Autor: capital.ro | sâmbătă, 19 martie 2016 | 0 Comentarii

Moody's Investors Service a retrogradat ratingul acordat pentru datoriile pe termen lung ale grupului austriac OMV de la "A3" la "Baa1", cu perspectivă stabilă, menţinând neschimbat calificativul privind soliditatea financiară (BCA) la "baa2", se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Retrogradarea ratingului reflectă poziţionarea mai slabă a calificativului privind soliditatea financiară (BCA), pe baza aşteptatei creşteri a fluxului de numerar negativ şi a presiunilor legate de gradul de îndatorare, care vor persista în cazul în care cotaţia barilului de ţiţei se va situa anul acesta în jur de 33 de dolari.

Ca rezultat, Moody's se aşteaptă în acest an la un flux de numerar negativ şi anul viitor la un flux de numerar neutru, pe fondul redresării modeste a preţurilor, până la 38 de dolari pe baril.

Ratingul OMB reflectă poziţia sa solidă de companie energetică integrată de mărime medie, cu un portofoliu considerabil, deşi matur, de zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale, şi o prezenţă solidă în sectorul de rafinare şi marketing în Austria şi Europa Centrală. În particular, operaţiunile de rafinare şi marketing vor continua să sprijine fluxul de numerar al companiei, pe fondul declinului preţului la ţiţei.

OMV a adoptat măsuri pentru a-şi proteja bilanţul şi fluxul de numerar în urma preţului scăzut al ţiţeiului, inclusiv reducerea cheltuielilor de capital cu 20%, concentrarea pe eficienţa costurilor şi reducerea dividendelor. De asemenea, compania intenţionează să vândă active, în special o participaţie minoritară în Gas Connect Austria (GCA).

Costurile de producţie relativ ridicate şi reinvestirea insuficientă vor continua să afecteze marjele de profit ale OMV şi fluxul de numerar, pe fondul preţului scăzut al ţiţeiului, estimează Moody's. În acelaşi timp, apreciază agenţia, producţia OMV ar trebui să rămână stabilă, la nivelul de 300.000 barili echivalent petrol pe zi pe termen mediu, reflectând succesul redresării sporite a zăcămintelor sale petroliere de bază din Austria şi România şi producţia de pe urma recentelor investiţii din platoul continental norvegian.

Luna trecută, OMV a anunţat că în 2015 a înregistrat pierderi nete de 1,255 miliarde euro, după un profit de 527 milioane euro în 2014, în timp ce vânzările grupului au scăzut cu 37% în ritm anual, până la 22,527 miliarde de euro. Cu toate acestea, conducerea companiei va propune acordarea unui dividend redus, de 1 euro/acţiune, pentru anul financiar 2015.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).

SURSA: Agerpres

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.