'Până în 2030, aşa cum spune şi logo-ul anului 2015 – 'Profesori puternici pentru o societate durabilă', România trebuie să devină o societate durabilă numai cu ajutorul profesorilor. Astăzi, profesorii implementează numai nişte obiective operaţionale. Cu cât vom reuşi să aducem PIB-ul, şi anul acesta sunt convins că vom încheia cu o alocare în jurul a 4%, e un obiectiv ca anul viitor să facem un 4,5%. Poate fi numit obiectiv. Cu cât PIB-ul este mai mare cu atât putem aduce mai mulţi bani în Educaţie. 
Dialogul constructiv cu criticile constructive poate să ducă, anul viitor, când vom aniversa 50 de ani de la această implementare a acestui statut al cadrului didactic, la o creştere accelerată a sistemului de învăţământ prin Legea Educaţiei, Legea Salarizării şi prin tot ceea ce faceţi dumneavoastră şi colegii dumneavoastră', a spus Pop. 

Ministrul pentru Dialog Social a menţionat, totodată, că, în ceea ce priveşte reforma curiculară, există probleme ce trebuie rezolvate. 

'Cu dumneavoastră /sindicatele din învăţământ, n.r./ am muncit pentru 6% dn PIB. Ştim că în 2011-2012 au fost tăiate finanţările pentru sindicate. Toate cele cinci teme sunt foarte importante şi mă bucur că azi la masă stau sindicatele, patronatele, societatea civilă. În ceea ce priveşte reforma curiculară, ştiu că este o problemă. Eu ca profesor de matematică, mă întreb dacă un copil de clasa a XI-a aflat la secţiune de sport, care recunoaşte că nu ştie tabla înmulţirii, trebuie sau nu trebuie să înveţe tabla înmulţirii. E o temă clară, precizată în reforma curiculară. Cu depolitizarea sunt de acord, dar cu siguranţă a spune astăzi că în învăţământ sunt politizate funcţiile de conducere, cred că este puţin prea critic', a subliniat Liviu Pop. 

Federaţia Sindicatelor din Educaţie 'Spiru Haret' organizează, luni, alături de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ /FSLI/ şi Federaţia Naţională Sindicală 'Alma Mater' dezbaterea cu tema 'Educaţia 2018'. 

Evenimentul are loc în contextul în care luni, 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Educaţiei.

AGERPRES