David Tang va fi responsabil cu setarea noilor strategii și direcții ale companiei, precum și cu dezvoltarea noilor proiecte, în regiunea Țărilor Nordice, a Europei Centrale și de Est. Noul președinte va continua dezvoltarea afacerilor Huawei în Europa, pentru toate segmentele de operatori, enterprise și terminale. De asemenea, David Tang va superviza și implementarea proiectelor deja inițiate de Huawei în regiune, cu scopul de a îmbunătăți serviciile și experiențele oferite clienților. 

David Tang are o experiență bogată în domeniul IT&C,  făcând parte din compania Huawei din 1995. De atunci, Tang a ocupat diferite poziții de management, fiind, pe rând, Director al Departamentului de Vânzări Tehnice pentru regiunea Americii Latine, Vice-Președinte Huawei pentru China sau Vice-Președinte pentru regiunea Europei. Astfel, David Tang a devenit unul dintre pionerii companiei, în ceea ce privește piața din afara Asiei, cu peste 20 de ani de experiență în management.

Huawei a intrat pe piața din Europa în 2000, iar din 2003 compania este prezentă și în România. În prezent, Huawei este unul dintre partenerii strategici pentru principalii operatori de comunicații din Europa, datorită dezvoltarii de soluții de înaltă tehnologie și furnizarea de servicii personalizate pentru clienții săi.