El a precizat că o multe dintre contractele de deszăpezire au fost semnate, singura regională care este "un pic" întârziată fiind Bucureştiul. 

"O mare parte dintre contractele de deszăpezire au fost semnate. Singura regională care pot să spun că este un pic mai întârziată este Bucureştiul, dar întrebarea care de fapt ar fi trebuit pusă este dacă avem utilaje în bază. Pot spune că în toate bazele de deszăpezire în momentul ăsta există utilaje – şi spun chestiunea asta pentru că de la începutul anului am gândit ca modalitate de contractare acordul cadru, astfel încât, dacă la nivelul unei regionale se întâmplă ca un contract sau două să nu se semneze în timp util, cantitatea de prestare a serviciilor să fie uşor preluată de celelalte contracte prin extinderea acestora", a spus Cătălin Homor, aflat într-o vizită pe şantierul A3. 

Întrebat dacă se vor închide autostrăzile care pornesc din Bucureşti în caz de ninsori întrucât aici nu sunt încheiate contracte de deszăpezire, şeful CNAIR a răspuns: ''Exclus!". 

"În momentul de faţă avem utilaje în toate bazele de deszăpezire. În situaţia în care vor fi avertizări de diferite coduri vom fi pregătiţi să preluăm acest coduri cu utilaje din contractele pe care le avem semnate", a explicat el. 

Sursa: AGERPRES

Contracte de deszăpezire pentru întreaga reţea de drumuri naţionale au fost încheiate în 29 de judeţe, în alte trei gradul de acoperire este parţial, iar nouă judeţe nu au contracte de deszăpezire în vigoare pentru această iarnă întrucât procedurile de atribuire se află în diferite stadii, potrivit situaţiei contractelor de deszăpezire pe drumurile publice, publicate de Guvern.

Guvernul a publicat "Centralizatorul contractelor de deszăpezire pe drumurile publice pentru perioada sezonului rece 2016-2017” încheiate până în 25 noiembrie, care arată că în 29 de judeţe au fost încheiate contracte pentru întreaga reţea de drumuri naţionale, iar gradul de acoperire, conform contractelor încheiate, este parţial în judeţele Călăraşi, Dâmboviţa şi Ilfov, în timp ce în nouă judeţe nu au contracte de deszăpezire în vigoare pentru sezonul rece întrucât procedurile de atribuire se află în diferite stadii: suspendate/contestate/anulate, scrie digi24.ro.  

Pe sectoarele de drumuri naţionale pentru care nu sunt semnate acorduri cadru şi nici contracte subsecvente se va interveni cu utilaje ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR S.A.), precum şi prin redistribuire de utilaje din viitoarele acorduri cadru care sunt în curs de semnare, potrivit Guvernului.

Referitor la drumurile judeţene, activitatea s-a finalizat în 35 de judeţe, în judeţele Mehedinţi şi Neamţ fiind încheiate contracte cu valabilitate până la sfârşitul acestui an şi fiind urmată procedura de achiziţie pentru următoarea perioadă, începând cu 1 ianuarie 2017.

În judeţul Constanţa intervenţia se asigură în regie proprie, cu menţiunea că Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Constanţa se află în procedură de faliment, iar în judeţul Argeş deszăpezirea se realizează în regie proprie, prin utilaje din dotarea Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri.

În judeţele Călăraşi şi Gorj deszăpezirea se asigură pentru drumurile judeţene asfaltate/pietruite, cu excepţia tronsoanelor cu trafic redus de vehicule. Au contracte încheiate pentru o parte din teritoriul de competenţă la nivel judeţean următoarele: Dâmboviţa, Giurgiu şi Mureş (în prezent, se desfăşoară procedura de atribuire pentru celelalte zone), iar în judeţul Prahova nu sunt încheiate contracte (procedurile de achiziţie fiind în diverse stadii).

Din datele centralizate până în 25 noiembrie, 2.134 din cele 3.186 de unităţi administrativ teritoriale au asigurată activitatea de deszăpezire.