Conform datelor ajustate sezonier, acesta este cel mai scăzut nivel din mai 2012, când rata şomajului se situa la 24,1%. Cel mai ridicat nivel – 27,9% – s-a înregistrat în septembrie 2013. 

Potrivit datelor ELSTAT, un număr de 1.153.232 persoane nu aveau un loc de muncă în martie, în scădere cu 68.045 faţă de perioada similară din 2015. 

Cea mai ridicată rată a şomajului, de 50,4%, este înregistrată în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani. 

Rata şomajului în Grecia aproape s-a triplat de la debutul crizei, în 2009, şi rămâne în continuare la cel mai ridicat nivel din zona euro, unde rata medie a scăzut la 10,3% în ianuarie.

În martie, numărul de angajaţi era de 3.623.234 persoane, în creştere cu 87.296 faţă de perioada similară din 2015, a anunţat ELSTAT. 

Economia Greciei s-a contractat cu 0,4% în primul trimestru din 2016, comparativ cu precedentele trei luni, conform datelor preliminare publicate recent de ELSTAT. 

Deşi este vorba despre un nou declin al PIB-ului, unii economişti apreciază că datele arată că Grecia ar putea reveni pe creştere în semestrul doi din 2016, care include şi sezonul turistic de vară. 

Economiştii se aşteptau la un recul al PIB-ului Greciei de 0,5% în primul trimestru din 2016. 

Comisia Europeană se aşteaptă la un declin al PIB-ului Greciei de 0,3% în acest an, similar cu cel de anul trecut.

AGERPRES