Literele de la loggo-ul motorului de căutare sunt albastre, cu marginea galbenă, culorile steagului Uniunii Europene, iar în locul celui ce-al doilea G al denumirii Google apare o urnă de vot ce îi îndeamnă pe cetăţeni să voteze.

Această 'schimbare la faţă' dedicată alegerilor europarlamentare face parte dintr-o campanie pe care compania a lansat-o în Olanda şi Marea Britanie pe 22 mai, când olandezii şi britanicii au mers la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în Parlamentul European.

Şi Facebook s-a implicat în alegerile pentru Parlamentul European 2014, prin lansarea aplicaţiei 'Eu sunt votant', pe care reţeaua de socializare a folosit-o în ultima campanie prezidenţială din SUA şi prin care utilizatorii îşi anunţă prietenii că şi-au exercitat dreptul de vot.

Specialistul în politică pentru Europa al Facebook, Elizabeth Linder, a declarat că studiile privind experienţele trecute au evidenţiat că 'atunci când cineva vede, prin intermediul Facebook, că amicii săi au fost la vot, este motivat, la rândul său să meargă la urne', potrivit cotidianului spaniol La Vanguardia.

Un număr de 18.226.995 români sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru a-i desemna pe cei 32 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European.

Pentru alegerea celor 751 de parlamentari din viitoarea legislatură a PE – 2014-2019 – sunt aşteptaţi la vot circa 375 de milioane de cetăţeni ai UE, Parlamentul European fiind singura instituţie a Uniunii Europene aleasă direct. Votul a început joi, 22 mai, în Olanda şi Marea Britanie, vineri, 23 mai, au votat cehii şi irlandezii, iar sâmbătă, 24 mai, au fost programate alegerile în Letonia, Malta şi Slovacia. În Republica Cehă votul a continuat şi sâmbătă, fiind singura ţară membră unde scrutinul se desfăşoară pe parcursul a două zile.

Duminică, 25 mai, au loc alegerile pentru PE în restul, de fapt marea majoritate a celor 28 de state ale Uniunii, inclusiv România: în ordine alfabetică, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia – cel mai nou stat membru -, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.

AGERPRES