Raportul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, publicat cu cinci zile înaintea alegerilor europene, prezintă o imagine contrastantă a fluxurilor de migraţie permanentă în Europa.

400.000 de noi imigranţi în Germania au făcut-o a doua ţară de imigraţie ca mărime între cele 34 de ţări membre ale OCDE în 2012, după Statele Unite.

Cei mai mulţi dintre noii sosiţi au fost din ţări din Europa Centrală şi de Est ca România, Bulgaria şi Polonia, cu doar o mică proporţie provenind din ţările din sudul Europei afectate de criză, remarcă raportul.

Marea Britanie, prin contrast, a primit sub 300.000 de imigranţi – cel mai scăzut nivel după 2003.

Spania şi Italia au primit de asemenea semnificativ mai puţin imigranţi, cu scăderea numărului lor cu 22% şi 19% respectiv faţă de 2011.

Este de aşteptat ca partidele antiimigraţie ce insistă pentru frontiere stricte să obţină câştiguri puternice în alegerile din acest weekend pentru Parlamentul European, notează DPA.

Partidul Libertăţii al politicianului olandez Geert Wilders cere oprirea imigraţiei din ţările musulmane, în timp ce extrema-dreaptă franceză Frontul Naţional vrea să limiteze numărul de noi imigranţi în Franţa
la 10.000 pe an.

Raportul OCDE arată că numărul de imigranţi sosiţi în UE din ţări non-UE este în declin de la criza financiară globală din 2008.

Think tank-ul cu sediul la Paris observă de asemenea impactul economic al imigraţiei asupra economiilor dezvoltate.

Organizaţia a concluzionat că imigranţii sunt din ce în ce mai bine educaţi şi au avut un impact 'în linii mari neutru' asupra bugetului public.AGERPRES