Aproximativ cinci milioane de gospodării cu câştiguri mici şi medii vor beneficia de pe urma noilor reglementări.

Guvernul preşedintelui Francois Hollande a majorat taxele la începutul mandatului său, în 2012, pentru a reduce deficitul bugetar, dar din 2014 a atenuat treptat povara fiscală, pe fondul nemulţumirilor plătitorilor de taxe.

Proiectul de buget pe 2017 se bazează pe o creştere cu 1,5% în 2016 şi în 2017, în timp ce Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit prognoza de creştere a Franţei în 2017, din cauza incertitudinilor provocate de Brexit. Pentru acest an, FMI şi-a menţinut la 1,5% estimarea de creştere a economiei franceze, în linie cu prognoza Guvernului de la Paris, dar pentru anul viitor se aşteaptă la un avans de 1,25%, faţă de 1,5% previzionat anterior.

Guvernul s-a angajat să reducă anul viitor deficitul la 2,7% din PIB (de la 3,3% din PIB previzionat pentru acest an). Ar fi pentru prima dată din 2007 când deficitul va fi sub limita de 3% din PIB stabilită de UE.

Guvernul francez a promis să reducă emisiunile de obligaţiuni anul viitor, pe fondul reducerii deficitului şi a rambursărilor mai scăzute. Agenţia de gestionare a datoriei publice ar urma să emită în 2017 obligaţiuni pe termen mediu şi lung în valoare de 185 miliarde de euro (207,46 miliarde de dolari), faţă de 187 miliarde de euro anul acesta. AGERPRES