Publicarea acestor date ar putea să reaprindă criticile referitoare la politica economică a Germaniei din partea unor instituţii, precum Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, potrivit cărora Berlinul nu face suficient de mult pentru a stimula creşterea internă. În schimb, oficialii de la Berlin susţin că avansul economiei reflectă competitivitatea companiilor germane în diferite sectoare şi nu este ceva care poate fi ghidat de Guvern.

Excedentul comercial al Germaniei, ajustat la factorii sezonieri, a urcat în iulie la 22,8 miliarde de euro (25,6 miliarde de dolari), de la 22,1 miliarde de euro în iunie, a anunţat, marţi, Oficiul Federal de Statistică (Destatis). Este cel mai ridicat nivelul de când a început publicarea acestor date, în 1991, depăşind estimările analiştilor, de 22,3 miliarde de euro.

Exporturile ajustate la factorii sezonieri au crescut în iulie cu 2,4%, la 103,4 miliarde de euro – un record lunar – în timp ce importurile au înregistrat un avans de 2,2%, la 80,6 miliarde de euro.

Începând din 2011, Germania deţine titlul de ţara cu cel mai mare excedent de cont curent din lume. În iulie, excedentul neajustat s-a ridicat la 23,4 miliarde de euro, mult peste estimările economiştilor, de 21,5 miliarde de euro şi faţă de 20,6 miliarde de euro în perioada similară din 2014.

După publicarea datelor, indicele principal DAX 30 al Bursei de la Frankfurt a urcat cu 1,8%, la 10.287,12 puncte, depăşind ceilalţi indici bursieri europeni.

Companiile din Germania au beneficiat de pe urma majorării cererii pe plan intern şi de expansiunea zonei euro, chiar dacă problemele din China afectează avansul economiei mondiale. Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) estimează că performanţa economică a ţării va fi 'destul de robustă', deoarece numărul record de angajaţi stimulează consumul.

'Germania rulează cu toate motoarele, fără a fi afectată de problemele pieţelor emergente şi de cererea pe plan extern', a apreciat economistul David Milleker, de la Union Investment Privatfonds GmbH.

Economia germană şi-a revenit uşor în trimestrul al doilea al acestui an, în principal datorită exporturilor robuste, arată datele statistice publicate recent de Oficiul Federal de Statistică (Destatis).
În perioada aprilie – iunie 2015, comparativ cu trimestrul precedent, Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat o creştere de 0,4%, după un avans de 0,3% în primele trei luni ale acestui an. Comparativ cu cel de-al doilea trimestru al anului trecut, PIB-ul Germaniei a crescut cu 1,6%.

Pentru întregul an 2015, Guvernul german mizează în prezent pe o creştere de 1,8%, după un avans de 1,6% în 2014. AGERPRES