"Hotărârea intră în Guvern săptămâna viitoare. Există un nomenclator (referitor la domeniile de aplicare – n.r.) stabilit de UE care stabileşte industriile care pot beneficia de această măsură. Este vorba de industria siderurgică, a sticlei, petrochimică şi altele2, a spus Niţă.

În ceea ce priveşte criteriile de selecţie a beneficiarilor, ministrul Economiei a enumerat obligativitatea realizării de investiţii în eficienţă energetică, păstrarea locurilor de muncă, investiţii în pregătirea personalului şi să nu aibă datorii la bugetul de stat. Ministrul a dat exemplu câtorva companii care ar putea beneficia de măsura respectivă, cum ar fi Arcelor Mittal, Rafo sau Alro Slatina. 'Ei trebuie să vină cu un dosar, să se înscrie pentru acest ajutor de stat şi să îndeplinească criteriile prevăzute de HG, care se va finaliza azi sau mâine (nr. marţi sau miercuri)', a precizat Constantin Niţă.

Referitor la stabilirea pragurilor, care, potrivit Uniunii Europene, pot ajunge la 85%, ministrul citat a explicat că există o echipă care lucrează la acest aspect, având în vedere că se rediscută unele puncte. 'Am pus o condiţie cu forţa de muncă, să rămână stabilă 10 ani, dar trebuie să găsim o formulă care să convină şi asociaţiilor patronale. Au şi ei dreptate: dacă tehnologizez, nu mai am nevoie de tot personalul', a explicat Niţă.

În ceea ce priveşte modalităţile de compensare, Niţă a spus că acestea trebuie stabilite de ANRE. 'În general, certificatele verzi trebuie vândute pe bursă, aşa spune legea. Tot ce rămâne, se vinde pe bursă', a mai spus ministrul Economiei. El admis faptul că protejarea marilor consumatori îi afectează pe ceilalţi dar, altfel, 'îi omoram pe toţi'.

Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern lansat în dezbatere publică de Ministerul Economiei, marii consumatori de energie din România vor putea achiziţiona cu până la 85% mai puţine certificate verzi decât erau obligaţi până acum.

Astfel, consumatorii ale căror costuri cu energia reprezintă mai mult de 20% din totalul costurilor vor fi exceptaţi de la plata a 85% din certificatele verzi.

Cei a căror intensitate energetică este cuprinsă între 10% şi 20% vor fi scutiţi de 60% din certificate, iar cei cu o intensitate cuprinsă între 5% şi 10% pot achiziţiona doar 40% din cât erau obligaţi până acum.

Industria energo-intensivă din România asigură circa 20% din consumul final brut de energie. Acest sector este şi cel mai mare generator de locuri de muncă, la nivelul anului 2012 asigurând direct aproximativ 760.000 locuri de muncă şi indirect aproximativ 1.500.000. (Agerpres)