Dat fiind că încrederea în state în general e în continuu declin, iar electoratele nu mai sunt deloc impresionate negativ de evaziunea fiscală, se promovează mai nou sloganul necesității de a combate sursele de finanțare a terorismului. Din acest motiv, ni se spune, fluxurile de capital informale, considerate nelegitime, trebuie controlate la sânge. Așa cum controalele de securitate pe toate aeroporturile lumii s-au înăsprit drastic după atentatele de la 9 septembrie 2001 din SUA, la fel și controalele asupra tranzacțiilor financiare. Au ajuns să fie considerate suspecte și cele mai simple dintre acestea, cele cu sume mici între persoane fizice.

Statele din economiile dezvoltate își permit poate acest lux, pentru că ele nu se confruntă cu penuria capitalului. Nu și țări ca România, unde, după cum ne-a arătat criza declanșată în 2008-2009, banii care susțin economia sunt „sperioși”, volatili și te părăsesc când ai mai multă nevoie de ei, de te vezi nevoit să te împrumuți la FMI. Să ne amintim că, în timpul crizei, am evitat colapsul și pentru că românii aflați la muncă în străinătate au continuat să trimită bani rudelor rămase acasă. Acest lucru a funcționat ca o adevărată perfuzie pentru consum, dar și pentru construcții și imobiliare, precum și pentru multe afaceri mici și foarte mici, confruntate cu spectrul insolvenței. Multe familii supraîndatorate s-au menținut pe linia de plutire în acest fel. Iar problema supraîndatorării n-a dispărut, după cum ne arată statisticile. În concluzie, suntem prea săraci ca să ne permitem anumite forme de vigilență specifice celor bogați. Nu-ți cumperi sistem de supraveghere video când încă stai într-un bordei. Nereformarea reală a economiei românești blochează creația de capital și de piețe, singurele surse autentice și durabile de prosperitate.

Această rezistență la reformă, de care se face vinovată în primul rând clasa politică, a determinat, de altfel, din capul locului exodul românilor cu inițiativă spre Occident, în condițiile în care locurile de muncă nu pot apărea în absența capitalului. Din potențiali consumatori de capital, ca încasatori de indemnizații de șomaj sau alte ajutoare sociale, acești oameni au devenit o sursă constantă de capital pentru România. Cu banii trimiși de ei în țară se plătesc datorii, se continuă consumul și micile business-uri și se economisește. Statul trebuie să fie conștient că băncile cumpără titluri de stat cu bani proveniți și din depozitele retail create din remitențe externe. Cât timp nu e în stare să creeze un mediu economic care să îi stimuleze să se întoarcă în țară, statul ar putea măcar să îi lase în pace și să nu-i trateze ca pe potențiali teroriști. Iar celor din România ca prin “lupta” cu economia informală să nu le taie sursa de subzistență.

IONUȚ BĂLAN,
analist economic

Acest articol a fost publicat în numărul 16 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 23-29 aprilie 2018