Programul poate contribui la păstrarea banilor de la contribuabili pe plan local și la rezolvarea unor probleme sociale locale. O mulțime de organizații importante se bazau pe acești bani pentru proiectele pe care le desfășoară.

Programul „2 la sută” este una dintre puținele metode prin care un cetățean poate influența direct modul în care se face protecție socială în România. Vrem să dăm bani pentru copii orfani, să salvăm câinii fără stăpân, să oferim seringi gratuite consumatorilor de droguri? Putem să oferim un sprijin financiar celor care se ocupă cu proiectele care ating în noi coarda sensibilă a mărinimiei. Nu este vorba despre sume uriașe, dar ne rămâne mulțumirea că ne-am ajutat semenii în mod direct și voluntar. Iar statul român tocmai vrea să ne lase și fără această satisfacție.

Ați observat că orice administrare incompetentă are nevoie de din ce în ce mai mulți bani? Sumele sifonate de hoți sau pierdute din cauza prostiei și lipsei de interes nu sunt niciodată suficiente. Gurile corupției și ale prostiei sunt mereu flămânde și gata să înghită mai mult decât pot mesteca. Politicienii care pretind că pot gestiona mai bine la nivel central ceea ce este nevoie pe plan local sunt doar niște mincinoși. Anii economiei centralizate specifice comunismului au fost de ajuns ca să dovedească falimentul oricărui astfel de sistem. Singura formulă de a crea valoare și de a gestiona eficient orice resurse este de a descentraliza procesul decizional și de a da beneficiarilor posibilitatea să influențeze direct aceste decizii. Cunosc cazuri de orașe (nu din România) care au ajuns la concluzia că privatizarea serviciilor locale este cea mai bună formulă și care au ajuns în foarte scurt timp la o situație de invidiat. De asemenea, există orașe al căror buget local se află permanent pe excedent. Adică produc mai mulți bani decât cheltuiesc, iar locuitorii lor sunt extrem de mulțumiți.

Cum se poate așa ceva? Pur și simplu subțiind birocrația și structurile centralizate și implicând cât mai multe organizații private, fie că acestea sunt firme care urmăresc profitul, fie că este vorba despre fundații cu rol social. Până la urmă, managementul unei organizații non-profit nu este cu nimic mai prejos decât cel al unei firme, singura diferență este că veniturile sunt întotdeauna egale cu cheltuielile. Programul 2% era unul dintre puținele lucruri funcționale și bine făcute din România. Iar efectele acestuia erau palpabile și benefice. Întreruperea lui nu poate decât să arunce și acest mic câștig al societății pe Apa Sâmbetei.

Claudiu ȘERBAN,
director editorial CAPITAL