Revista Capital continuă seria de articole prin care vă prezentăm tineri, cu vârsta de până în 25 de ani, care sunt exemple de urmat. Astăzi, vă facem cunoștință cu David Timiș, pentru care alegerea de a studia în străinătate a fost motivată de o dorință foarte mare de a se dezvolta din punct de vedere intelectual, emoțional și, bineînțeles, profesional. Încă de mic și-a dorit să cunoască noi culturi și să învețe constant. Pentru el, plecarea din țară l-a făcut să-și descopere noi abilități. Traseul său? Cinci ani de studii în Scoția și Franța, cu scurte „escale” în China sau India. Mai precis, David Timiș a studiat Business Management la Universitatea din Glasgow și European Management la Ecole de Management din Strasbourg.

În opinia sa, dacă în străinătate sistemul educațional îi încurajează pe tineri să îşi exprime propriile opinii, la noi cursurile nu sunt atât de aplicate. Corupția la nivel înalt şi nivelul scăzut de salarizare sunt principalele motive pentru care studenţii români preferă să rămână peste hotare, arată cel mai recent sondaj realizat de Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS). 

Cu toate acestea, dorinţa de a avea succes în ţara sa, lui David Timiș, i-a dat curajul să rişte. El s-a lăsat motivat de dorinţa de a aprofunda mai mult din cunoştinţele unui sistem de învăţământ occidental, modern, de acolo de  unde teoria merge mână în mână cu practica şi unde studentul este mereu încurajat să creeze noi concepte. În 2015, el a fost înscris în programul „Delegat de tineret” la ONU, reprezentând România. O experiență minunată, după cum spune. Apoi, desi și-a propus ca după studii să rămână să lucreze în Marea Britanie, după o vizită de două săptămâni în țară, timp în care s-a întâlnit cu foarte mulți prieteni, și-a dat seama, că, pentru tinerii cu studii în străinătate, în România există multe oportunități. Aici, s-a angajat mai întâi la L’Oreal și, după un an, a optat pentru un job care l-a a atras și mai mult la Google, unde este managerul proiectului Atelierul Digital, prin intermediul căruia face traininguri gratuite de marketing digital atât offline cât și online în toata țara. El a fost mereu preocupat de situația tinerilor din România, motiv pentru care s-a tot implicat în mai multe acțiuni de voluntariat prin care a încercat să contribuie la dezvoltarea tinerilor de aici.

 

Aici, el a aplicat studiile de dezvoltare antreprenorială a tinerilor, pe care le-a învățat în străinătate. Crede cu tărie că trebuie să ajute la îmbunătățirea situației tinerilor, prin pregătirea acestora pentru piața muncii și antreprenoriat. Dacă ar fi să dea un sfat tuturor studenților, este acela de a aplica pentro bursă de studiu în străinătate, cum ar fi bursa Erasmus. 

Profil de tânăr curajos

E tânăr și crede, că, până acum, a aprofundat ceva din toate.  A muncit, a învățat și a sacrificat. Întotdeauna și-a dorit să e autodepășească, fiind convins că fiecare experiență îl va ajuta să evolueze. A știut mereu să se adapteze contextulului și a că important este să îți dorești întotdeauna mai mult și mai mult.  De-a lungul timpului a schimbat nenumărate joburi în străinătate, lucrând în țări de pe trei continente. Mars și L’Oreal sunt două din numele care contirbuie la portofoliul lui David Timiș. Urmărind parcursul său professional, David Timiș a ocupat funcții precum administrator de camin la Glasgow, tot aici, cu un iPad în mână într-o stație de metrou a ținut socoteala tuturor oamenilor care intrau și ieșeau, și  a fost organizator de excursii și baby-sitter la Strasbourg.  A mai fost intern la Consiliul Europei. El încurajează tinerii pasionați de relațiile internaționale să aplice pentru rolul de Delegat de Tineret la ONU, pentru că este o ocazie unică de dezvoltare personală si o șansă să aibă impact atât la nivel național, cât și internațional.