Pentru cei cărora li s-a întâmplat aşa ceva, avem o veste bună: recuperarea fişierelor şterse este posibilă, fie că este vorba despre unitate de stocare, card media, stick de memorie, iPhone sau orice alt dispozitiv.

Desigur, cu o mică reţinere, deoarece nimeni nu poate garanta recuperarea fişierelor şterse accidental. Probabilitatea este condiţionată de starea în care se află unitatea de stocare.

Dacă numărul de scrieri pe hard este unul foarte mare, este evident că probabilitatea de a recupera fişierele întregi scade, dar acest scenariu este unul tot mai rar.

Lucrul pe care trebuie să îl înţelegem este că fişierele care sunt şterse, nu sunt şterse cu adevărat, ci sunt ascunse, aşteptând ca alte date să le rescrie, moment în care dispar de tot.

În acest context, putem profita de acest proces şi să recuperăm fişierele de care încă mai avem nevoie. Acest lucru este posibil, dacă urmăm paşii de mai jos, într-un proces simplu.

Din nou, trebuie să avem în vedere că timpul necesar pentru recuperarea fişierelor depinde de perioada care a trecut de la ştergerea fişierelor, obieceiul fiecăruia de a goli "Recycle Bin", cât şi alţi factori. Pornind de aici, timpul poate varia de la câteva minute, până la câteva ore.

Cum recuperăm fişierele şterse.