Bondurile pe şase ani au fost emise prin plasament privat, (cupon de 6,5%) şi vor fi listate la bursa de la Londra. Banii vor fi utilizaţi pentru gestionarea datoriei Ciprului. Succesul tranzacţiei este un indiciu al “restabilirii graduale a încrederii” în economia Ciprului, a estimat Ministerul Economiei de la Nicosia.

În mai 2011 Ciprul nu a mai avut acces pe pieţele internaţionale de finanţare, din cauza nivelului record al obligaţiunilor guvernamentale. Acestea au scăzut la aproximativ 5%, de la peste 14%.

Emisiunea de obligaţiuni vine după ce săptămâna trecută agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a revizuit în creştere, de la “B minus” la “B”, ratingul de credit al Ciprului pe termen lung, cu perspectivă pozitivă, datorită performanţelor economice peste aşteptări din 2013.

Totuşi, avertizează S&P, rămân riscuri la adresa stabilităţii financiare a ţării, în special în sectorul bancar, afectat de nivelul ridicat al creditelor neperformante. În următoarele 12 luni agenţia ar putea revizui în creştere calificativul acordat Ciprului dacă va îndeplini măsurile convenite cu Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în schimbul pachetului de asistenţă financiară.

După lungi negocieri, reprezentanţii FMI, UE, BCE au acceptat, în 2013, să acorde Ciprului un împrumut de 10 miliarde de euro, în schimbul unui plan de măsuri economice (creşteri de impozite, privatizări etc.) şi al restructurării drastice a sectorului său financiar. În schimbul asistenţei financiare, Ciprul a acceptat să închidă a doua mare bancă locală, Laiki Bank, şi, de asemenea, să impună pierderi deponenţilor la Bank of Cyprus, cea mai mare bancă cipriotă.

Sursa: AGERPRES