”Ne aflăm aici pentru că, de-a lungul timpului s-a creat această asimetrie (dintre clienţi şi bănci). S-a ajuns mai departe pentru că, în epoca de entuziasm, sistemul financiar, alături de mulţi alţi comercianţi, au produs exagerări, alimentând această exuberanţă iraţională. (…) Sectorul financiar a făcut acest efort financiar pe care eu îl salut, de a găsi mecanismele de finanţare pentru această structură, astfel încât consumatorul să nu suporte costuri”, a explicat marţi Olteanu, în cadrul conferinţei de prezentare a Centrului.

Potrivit acestuia, au existat multe voci care au susţinut, în ultima vreme, că acest proces este unul complicat, voci venind în special de la bănci şi dinspre avocaţi. ”Pentru una dintre părţile de astăzi, pentru bănci, atât de complicat este faptul că astăzi există un sistem care le tratează asimetric în faţa consumatorilor. Da, aşa funcţionează lucrurile astăzi, cel puţin în Europa. Există o asimetrie de tratament care echilibrează relaţia dintre consumatori şi bănci şi este normal să fie aşa, pentru că există o asimetrie în accesul la informaţii, există o asimetrie în prelucrarea informaţiilor, între consumatori şi bănci, şi atunci sistemul instituţional reechilibrează relaţia care dă, de exemplu, posibilitatea ca pentru bănci o decizie dată aici să fie obligatorie, în timp ce consumatorul să o poată contesta mai departe dacă nu este de acord cu ea”, a susţinut Olteanu.

În ceea ce priveşte avocaţii, în opinia viceguvernatorului BNR, aceştia sunt împotriva sistemului pentru că pierd bani în momentul în care consumatorul renunţă să se mai adreseze instanţei pentru soluţionarea litigiului cu banca, şi merge la acest Centru. ”Este o reuşită şi vreau să marchez această reuşită. Suntem printre ţările care au a reuşit să construiască un asemenea Centru. Sper ca anul viitor să constatăm că l-am făcut şi funcţional. (…) Succes băncilor în a înlătura molozul reputaţional acumulat în perioada de boom. Suntem, sper, pe drumul cel bun pentru a restabili această relaţie de încredere în care cetăţeanul se duce cu încredere să depună banii munciţi la bancă, alt cetăţean se duce cu încredere să împrumute acei bani, să îi folosească şi să îi dea înapoi, astfel încât deponentul să poată să recupereze în orice moment doreşte depozitul”, a mai spus Bogdan Olteanu. (Sursa: Agerpres)