• limitarea deductibilității dobânzilor;
  • introducerea impozitării la ieșire – previne erodarea bazei impozabile în cazul unui transfer de active în afara României;
  • introducerea regulii antiabuz, ce va permite autorităților române să refuze contribuabililor beneficiile fiscale obținute din aranjamente abuzive;
  • introducerea normelor privind societățile străine controlate (SSC) ce au ca scop împiedicarea evitării plații impozitelor prin devierea veniturilor către filiale din paradisuri fiscale.

 

     Pentru acuratețea informației trebuie spus că obiectivele Directivei 1164 sunt profund inspirate de Proiectul BEPS ( Base Erosion and Profit Shifting) elaborat de către OCDE în 2009 dar recunoscut a fi ” util și necesar ” de abia la sumitul G20 de la Hangzhou din 4-5 decembrie 2016.

     Salut inițiativa guvernamentală de a aplica Directiva 1164/UE și nu pot decât să mă bucure efortul depus pentru a aduce în normalitatea bugetară companiile multinaționale ce acționează pe teritoriul fiscal românesc. Cu toate acestea, simt nevoia de a atenționa asupra unor dificultăți în aplicarea acestor măsuri ca urmare a apariției unor schimbări notabile în funcționarea multinaționalelor cu efecte importante atât asupra posibilității de identificare corectă a parametrilor contabili ai activității lor cât și asupra metodelor de cuantificare a drepturilor și obligațiilor fiscale. Aceste dificultăți fac obiectul analizei Organizației Mondiale a Comerțului,  a Băncii Mondiale cât și  a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ( vezi :  ” Les Cadres d’analyse des chaines globales”, OCDE, 2010; ” Global Trade :  What’s Behind the Slowdown” FMI, 2016 ; ” Arm’s-Length Trade : A Source of  Post Crisis Trade Weakness” , World Bank, Global Economic Prospect 06/2017 ), fiind în atenția guvernelor unor țări ca Franța , Italia și Spania prin prisma eforturilor de interpretare și aplicare a Directivei 1164.

   O dificultate semnalată apare , paradoxal, nu ca urmare a unor schimbări de comportament și practici economice ci, din contră , datorită păstrării unor modalități și practici învechite și neconcludente. Astfel, încă din perioada analizelor lui Adam Smith și David Ricardo, comerțul internațional continuă să fie măsurat și cuantificat prin valoarea fluxului de mărfuri ce traversează frontierele, fără a consemna originea produselor din punctul de vedere al procentelor valorii produselor importate și al valorii produselor locale cuprinse în valoarea totală a mărfii vândute  (importate sau exportate ).

 

Dovada neluării în calcul a originii mărfurilor din punctul de vedere arătat mai sus este faptul că țări ca Malta , Irlanda , Hongkong , Luxembourg și chiar Olanda înregistrează rate ale exporturilor raportate la PIB superioare a 100% ceea ce ar însemna că exportă mai mult decât produc, în unele cazuri de la simplu la dublu. În realitate, astfel de situații arată că este vorba de o reexportare a unor mărfuri în prealabil importate. Explicația este dată de dezvoltarea explozivă în ultima decadă a fenomenului de integrare a producției la scară globală.

Cazul cel mai cunoscut din acest punct de vedere este cel al exportului mexican către SUA. Astfel, studiile FMI arată că, în medie, valoarea adăugată a produselor mexicane este numai 60% creată în Mexic, 40% fiind creată în SUA și transferată produselor mexicane prin reexport.

  Integrarea producției la scară globală este o consecință firească a modelului global neoliberal și, mai mult sau mai puțin, este prezentă în toate schimburile de produse între  economiile naționale în contextul pieței globalizate. Există avantaje și dezavantaje dar, pe ansamblu, se consideră că este o operațiune cu sumă nulă pe scara diviziunii internaționale a muncii, unde fiecare economie națională ocupă un loc distinct în relație cu gradul ei de dezvoltare și competitivitate.

 Din perspetiva aplicării Directivei 1164, problema devine însă mai complicată deoarece în proporție de peste 70% comerțul internațional nu mai acționează între parteneri naționali ( country by country ) ci între parteneri comerciali reprezentați de către multinaționale. Interesant este și faptul că peste 30% din comerțul mondial este reprezentat de către comerțul intrafirme, adică între filialele aceleași firme.(vezi : Conferința UN pentru Comerț și Dezvoltare ( CNUCED) 18/03/2016).

   Sdhimbul de produse și activități intrafirme complică mult operațiunile de depistare și cuantificare a procentelor de participare cu valoare adăugată a filialelor în ansamblul valorii produsullui final, compromițând posibilitatea calculării reale a obligațiilor fiscale. Dificultatea contabilă este  amplificată și prin tendința tot mai evidentă a multinaționalelor de a tece de la metoda integrării verticale la cea a subantreprinzei internaționale. Astfel, dacă prima permitea o urmărire pe circuitul producției a fluxurilor contabile , cea de a doua crează o schemă de circulație succesivă, pe trepte de fabricație și difereite locații, a factorilor de producție  (salarii, materii prime, materiale , părți componente și subansambluri) denumită

 

lanțul  valorilor globale ( CVG : ”chaines de valeur globale”. Reprezintă ansamblul activităților productive în diferite locații geografice la nivel global în scopul aducerii unui produs de la stadiu de proiectare la stadiul de vânzare. Înglobează activități de cercetare-dezvoltare, de producție stricto senso, de comercializare, de distribuție, de vânzare en gross și en detail, de reciclare și valorificare a deșeurilor.Vezi : ” Le Dico du commerce international ” Paris.2010).

  Pentru a exemplifica gradul de complexiatate al metodei subantreprizei internaționale și cât de greu este urmărirea și evaluarea impactului fiscal ar fi suficient să se arate cum acționează lanțul de valori globale în fabricarea telefonului iPhone Apple.

  Acest produs este finalizat prin montaj de către compania chineză Foxconn dar căreia îi revine doar 4% din valoarea adăugată. 58% îi revine companiei Apple iar 38% unui număr de 28 de alte companii cu precădere din Japonia și Coreea de Sud, printre care Toshiba, Samsung, LG . (Sursa: ”Productivite-comparaisons internationales” OCDE.2016).

   O altă dificultate în aplicarea politicilor de combatere a practicilor multinaționalelor de externalizare a profiturilor rezultă dintr-o schimbare relativ recentă a modului în care se manifestă lanțul valorilor globale.

   Această schimbare complică modalitățile de evaluare contabilă prin schimbarea sensului și direcției succesiunii proceselor de formare a valorii adăugate prin apariția a douănoi fenomene : fenomenul ” maturizării ”economiilor emergente și fenomenul relocalizării capitalului.

 

   Maturizarea economiilor emergente se definește prin efectele politicilor de substituire a importurilor, adică prin reducerea componentelor din import pe care economiile emergente le utilizează în producerea uni mărfi. Dezvoltarea și tehnologizarea economiilor acestor țări fac posibilă producerea locală a unor elemente de producție anterior importate. De exemplu, China a reușit să reducă ponderea importului de componente de la 20% în perioada 2003-2007 la 7% în 2012 și preconizat la 5% în 2016-2017. Ca urmare, ponderea componentelor de import în exportul chinez a scăzut de la 60% la 35% în 2012.

  Tot ca urmare a dezvoltării economiilor emergente, randamentul capitalului delocalizat în aceste țări a scăzut, mai ales ca urmare a creșterii nivelului salariului forței de muncă în zonele delocalizării.Scăderea randamentului de valorificare a capitalului delocalizat împreună cu amplificarea mișcărilor sociale în țările de origine a capitalului a deterinat apariția procesului de relocalizare a  capitalului.

Aceste schimbări de sens au însemnat din punctul de vedere al lanțului de valoare globală o regândire a modului de externalizare a profitului punându-se un accent mai mare pe oportunitățile oferite de paradisele fiscale decât pe ingineriile contabile ale prețurilor de transfer. Așa se poate explica amplificarea în ultimii zece ani a zonelor de paradis fiscal , cu un accent important pe cele din interiorul Uniunii Europene, protejate nu numai de către legislația comunitară dar și de un intens lobby al unor importante multinaționale. Datele statistce arată că aproximativ 10.000 de firme de lobby acționează asupra inatituților europene pentru promovarea unor interese economice speciale, majoritar ale multinaționalelor.

  Așa după cum sublinia comisarul european Pierre Moscovici ( interviu: ”Contrepoints”  17 iulie 2017) ” ar fi o naivitate să se creadă că actualul potențial al instituțiilor fiscale europene are capacitatea de a investiga și de a acționa eficient  în jungla de procedee și metode utilizate de către multinaționale în scopul optimizării fiscale. Este necesară nu numai o reformare conceptuală a mecanismului nostru fiscal dar și o colaborare funcțională a acestuia cu instituțiile similare din întreaga lume.”

  Într-adevăr, de la declarația de intenție la acțiunea practică este încă un drum anevoios care solicită nu numai voință politică dar și importante investiții necesare perfecționării logistice și profesionale a instituțiilor de colectare. În unele cazuri sunt necesare și perfecționări sau completări ale cadrului legal.

  În concluzie, guvernul ar trebui să fie nu numai determinat dar și conștient de faptul că obiectivul combaterii practicii de externalizate a profiturilor ar merita să fie conceput ca un obiectiv strategic, chiar cu grad de Proiect de țară, nu numai pentrucă ar aduce mari beneficii bugetare dar și pentrucă presupune un imens volum de muncă atât intelectuală cât și executorie. Este o sarcină dificilă care nu dispune încă de o experiență internațională în acest domeniu. Nu există încă un guvern undeva în lume care să se poată lăuda cu rezultate notabile. Cazul celebru al conflictului nerezolvat dintre statul francez și GAFA este de notorietate iar modul cum Marea Britanie și Italia au actionat vis- a- vis de cei patru giganți ai economiei numerice este mai mult un compromis decât o victorie.