Tranzacţiile cu acţiuni au însumat 24,11 milioane de lei (5,33 milioane de euro) iar cele cu certificate 1,23 milioane de lei (272.631 euro). 

Cele mai semnificative schimburi pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile Banca Transilvania (6,28 milioane de lei), Fondul Proprietatea (3,69 milioane de lei) şi Romgaz (3,24 milioane de lei). 

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a consemnat o apreciere de 0,65%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,62%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor s-a apreciat cu 0,68%. 

BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o apreciere de 0,74%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,65%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a majorat cu 0,46%. 

Evoluţii financiar-bancare şi bursiere

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi cu evoluţii mixte, indicele Dow Jones s-a depreciat cu 0,08%, ajungând la valoarea de 19.081,74 puncte, în scădere cu 16,16 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,05%, ajungând la valoarea de 2.200,56 puncte, în scădere cu 1,16 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,01%, ajungând la valoarea de 5.369,14 puncte, în creştere cu 0,32 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de marţi în scădere cu 0,46%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.768,21 puncte, în scădere cu 31,26 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de marţi în scădere cu 0,25%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 10.556,02 puncte, în scădere cu 26,65 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de marţi în scădere cu 0,14%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.504,20 puncte, în scădere cu 15,81 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de miercuri este de 293,63 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de 291,40 forinţi, marţi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 311,16 forinţi, în creştere faţă de 310,14 forinţi, marţi, iar un leu românesc este cotat la 68,89 forinţi, în creştere faţă de 68,69 forinţi, marţi. 

Tokyo – Bursa japoneză a închis marţi în scădere cu 0,27%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 18.307,04 puncte, în scădere cu 49,85 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo. 

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de marţi în creştere uşoară cu 0,01%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.978,39 puncte, în creştere cu 0,26 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap. 

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de marţi în scădere cu 0,41%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 22.737,07 puncte, în scădere cu 93,50 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters. 

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,16%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 2.879,14 puncte, în creştere cu 4,49 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,18%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.282,92 puncte, în creştere cu 5,92 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

AGERPRES