'La data de 15 mai, Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul IGPR au organizat o acţiune pentru prevenirea accidentelor de circulaţie soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale, ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată, pe fondul nerespectării de către participanţii la trafic a regulilor rutiere', informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), citat de Agerpres.

Peste 300 de poliţişti ai structurilor de poliţie rutieră şi transporturi au acţionat în zona trecerilor la nivel cu cale ferată, în judeţele Cluj, Sălaj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Satu-Mare, Maramureş, Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, constatându-se cinci infracţiuni la regimul circulaţiei şi fiind aplicate 909 sancţiuni contravenţionale, dintre care 152 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

'Poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării, permisele de conducere a 40 de conducători auto, dintre care 19 nu au respectat regulile de trecere la nivel cu calea ferată şi cinci au depăşit pe platforma căii ferate sau au efectuat depăşirea la mai puţin de 50 m de aceasta. De asemenea, pentru defecţiuni tehnice, poliţiştii au retras trei certificate de înmatriculare', se arată în comunicat.

Poliţia Română recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie la trecerile de nivel cu calea ferată, iar în zonele neprevăzute cu semnale luminoase sau acustice, conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a proceda la traversarea unei treceri la nivel cu calea ferată.